Liviu Dragnea, preşedintele Partidului Social Democrat, a fost audiat, joi, la sediul din Bucureşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Liviu Dragnea

Liderul PSD a ajuns ca martor în faţa procurorilor, fiind audiat într-un dosar în care personaje principale sunt actuali sau foşti lideri locali ai PSD, printre care  şi deputatul Andrei Dolineaschi. Acesta este acuzat de comiterea a două infracţiuni de complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii.

Dragnea a anunţat încă de la ieşirea din sediul DNA că a fost audiat ca martor.

Deşi ne-a obişnuit să-şi taxeze rivalii cu absolut orice ocazie avută la dispoziţie, Alina Gorghiu, copreşedintele Partidului Naţional Liberal, a avut o atitudine rezervată în legătură cu acest subiect.

“Nu cred că este niciun fel de problemă. Vă aduc la cunoştinţă că şi eu am fost solicitată ca martor. Martorul are menirea să aducă lămuriri, dacă are informaţii despre o speţă. Procedura este la început. Din păcate nu este un caz singular. Toate partidele politice au asemenea probleme în administraţia locală”, a anunţat Alina Gorghiu.

Dolineaschi, fost secretar general al PSD Satu Mare, este acuzat că a fost pionul folosit de Mircea Govor, preşedintele PSD Satu Mare, în acţiunile ilegale pe care le-a întreprins.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version