Anchetat de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și şi fals în declaraţii, baronul PNL de Prahova, Iulian Dumitrescu, este susținut în partid pentru un nou mandat la șefia Consiliului Județean (CJ).
Iulian Dumitrescu a fost plasat sub control judiciar și are interdicţie să îşi exercite funcţia de preşedinte al CJ Prahova.
Baronul PNL de Prahova, Iulian Dumitrescu, plasat sub control judiciar: A cerut mită 47,5 milioane lei, din care a primit 16,2 milioane (DNA)
După ce a fost pus sub acuzare, Dumitrescu a anunţat că demisionează din toate funcţiile din partid, de prim-vicepreşedinte PNL şi preşedinte al PNL Prahova.
Averea lui Iulian Dumitrescu rămâne sub sechestru, a decis definitiv Tribunalul Bucureşti
Miercuri seară, primarii liberali din judeţul Prahova au trimis o scrisoare deschisă în care informează conducerea PNL că au decis în unanimitate, în cadrul Colegiului Director Judeţean al PNL Prahova”, să îl usţină pe Iulian Dumitrescu pentru a candida la alegerile locale din 9 iunie.
Argumentele edililor locali sunt „performanţa fără precedent” a acestuia în atragerea de fonduri europene, dar și nevoie de „continuitate”.