PSD îi cere insistent demisia Ralucăi Turcan în scandalul azilelor groazei, prin intermediul purtătorului de cuvânt al partidului, Lucian Romașcanu, care este direct interesat, deoarece aceasta i-a luat fotoliul de ministru al Culturii, la rotativa guvernamentală.
Romașcanu o învinuiește pe Raluca Turcan că ar fi aprobat înființarea unuia dintre azileloe groazei din Voluntari, în 2021, pe vremea când aceasta deținea funcția de ministru al Muncii.
„În plan politic, Gabriela Firea şi Marius Budăi şi-au făcut analizele şi au decis să-şi dea demisia de onoare. Cred că şi doamna Turcan, fiind una dintre persoanele care au avizat azile ale groazei, ar trebui să facă un pas în spate. E un gest de demnitate politică. Nu o acuz pe doamna Turcan că ar fi făcut ceva direct, care să influenţeze direct activitatea acelor aşezăminte, dar şi-a asumat să avizeze un azil care s-a dovedit a fi al groazei, la sfârşit”, a spus Romaşcanu, luni, la sediul central al PSD.
El a adăugat că şi în USR sunt câteva exemple de oameni politici implicaţi în scandalul azilelor groazei:
„Până la domnul Budăi sunt vreo 4-5 paliere de decizie, la fel şi în cazul doamnei Turcan. Domnul Budăi a înţeles să îşi dea demisia de onoare, doamna Turcan, nu. Este doar un exemplu de persoană politică care ar trebui să urmeze exemplul demisiilor de onoare din cadrul PSD, mai ales că în momentele extrem de fierbinţi ale investigaţiilor de la azilele groazei toată zona extra PSD a fost extrem de vocală. Nu mai vorbim de partea de USR, ca să vedem că la doamna Clotilde sunt câteva azile care au mari probleme, la Dominic Fritz la fel, la Consiliul Judeţean Ilfov la fel. Dacă suntem egali în faţa poporului şi a populaţiei privind deciziile politice pe care le luăm, haideţi să fim egali până la capăt”.
Întrebat dacă primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, ar trebui să facă un pas în spate, Romaşcanu a spus: „Este vorba despre toţi cei care au avut un impact sau o responsabilitate politică în zona respectivă”.
Replica Ralucăi Turcan
Raluca Turcan a replicat pe Facebook:
„La momentul acreditării centrului din Voluntari, toate lucrurile erau în regulă din punctul de vedere al formalităților legale. Semnarea acreditării este o cerință administrativă și o obligație legală, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege. Sunt acreditați peste 5.500 de furnizori de servicii sociale publice sau private la nivel național (pe an sunt de ordinul sutelor).
Problema intervine în momentul în care aceste centre se îndepărtează de la cerințele minime. Oricine intervine pentru a acoperi nereguli în activitatea unor astfel de centre, pentru a ascunde nerespectarea obligațiilor în derularea activității, sau pentru a bloca aflarea adevărului, trebuie să plătească.
Sunt ferm convinsă că ancheta va scoate la iveală cine se face vinovat de astfel de lucruri și că făptuitorii vor fi pedepsiți”.