Banca Mondială (BM) desființează, în al doilea raport cerut de ministrul Muncii, Marius Budăi, vrăjelile livrate drept „măsuri”, de Coaliția PNL-PSD-UDMR, pentru reducerea cuantumului pensiilor speciale – pentru care beneficiarii acestora nu au contribuit la sistemul de pensii.

Budăi va merge la Bruxelles, marțea viitoare, să discute cu oficialii Comisiei Europene pe marginea acestei analize a BM, consultantul în cadrul acestei reforme. El va cere însă renegocierea întregului pachet din PNRR, pe motiv că nu ar fi aplicabil.

Dar iată crezultatele analizei Băncii Mondiale, care sunt devastatoare pentru proiectul de lege adoptat deja de Senat, la finalul lunimartie, și care este tărăgănat de o lună și jumătate, în loc să intre la votul final în Camera Deputaților.

  • impozitarea progresivă cu până la 15% a pensiilor speciale va avea efecte neglijabile de reducere a cheltuielilor, iar în timp, din ce în ce mai puține pensii de serviciu vor face obiectul unei impozitări crescute;
  • indexarea pensiilor speciale nu cu salariile aflate în plată, ci cu rata inflației, va duce, împreună cu plafoanele ridicate impuse pentru aplicarea acestei impozitări, la ieșirea de sub incidența impozitării a celor mai multe pensii speciale, în următorii ani;

„Pe o bază netă, reducerea va fi de 0,003% din PIB în 2028 și de 0,012% din PIB până în 2070, deoarece nu există o componentă de pensie din fondul de asigurări sociale care să compenseze impozitul”, arată raportul.

  • din pensiile militarilor au fost eliminiate 5 sporuri din baza de calcul a acestor pensii, însă această măsură va duce doar la o reducere cu 2% a cuantumului pensiei de seviciu, ceea ce este insuficient pentru a se respecta toate angajamentele pe acest domeniu asumate de țara noastră prin PNRR.

Coaliția trebuie să refacă aceste calcule să vină cu noi măsuri, pentru a se respecta acest angajament, se precezează în raportul BM.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version