Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, nu se înţelege cu actualul lider de la Palatul Cotroceni şi pace.

basescu-16

Klaus Iohannis, preşedintele României, l-a desemnat pe premierul Dacian Cioloş să participe la Consiliul European din decembrie, iar Băsescu este de părere că “această decizie este fundamental greşită. Practic, reprezintă o fugă de răspundere”.

Invitat la o cunoscută emisiune de televiziune de la B1 TV, Traian Băsescu a afirmat că “Iohannis putea să-l delege pe Cioloş la orice alt Consiliu, dar nu la cel din decembrie. Iohannis trebuia să citească Constituţia. Acest Consiliu (n.r. – cel din decembrie) este fundamental dedicat problematicii externe”.

Mai mult, liderul Mişcării Populare s-a luat de Iohannis şi pentru că “acum trebuia să fie prezent acolo, în mijlocul problemei. Pentru că se va discuta despre situaţia din Ucraina, care este o problemă de securitate pentru România. Se va discuta eventuala ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Ştiţi care a fost prima condiţie a Marii Britanii pentru a rămâne în UE? Să poată limita accesul românilor pe piaţa muncii din Marea Britanie. Pai şi atunci tu cum poţi să fugi aşa de răspundere? Poziţia României ar trebui să fie una extrem de dură. Sunt chestii pe care ar trebui să le simţi. Să poţi pune întrebările frontal, direct”.

În altă ordine de idei, Traian Băsescu nu a ezitat să-i ia la ochi şi pe membrii Partidului Naţional Liberal, practic susţinătorii preşedintelui Klaus Iohannis. “Partidele mari de dreapta s-au unificat, aşa-numita dreaptă pentru că liberalii nu au fost niciodată de dreapta în România. Au tras pe stânga cât s-a putut cu populisme. Teoretic dreapta este unificată. Mai sunt partidele mici: MP şi M10, care nu cred că preocupă PNL-ul. Deocamdată trebuie să-şi ducă soarta singure. Mie mi-e foarte greu să colaborez cu liberalii, care, împreună cu socialiştii şi cu România Mare, m-au suspendat în 2007 şi 2012”, a fost mesajul transmis de Traian Băsescu.

În schimb, fostul preşedinte al României nu exclude o colaborare cu Partidul M10, al Monicăi Macovei, dar se aşteaptă ca membrii M10 să facă primul pas în acest sens.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version