Chiar dacă l-a lăudat pe noul premier Dacian Cioloş din punct de vedere profesional, Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, susţine în continuare că nu crede într-un guvern de tehnocraţi.

basescu 7

De altfel, Băsescu anunţă că noul guvern nu va fi unul de tehnocraţi puri ci, de fapt, unul în care influenţa PNL şi UNPR va fi foarte mare.

“Eu nu cred în guvernele de tehnocraţi. Nicăieri în Europa nu funcţionează guverne de tehnocraţi. Asta e o găselniţă în care doar noi românii avem încredere că mai merge. Viaţa, deciziile şi mersul înainte trebuie asumat de oameni politici. Iar noi practic discutăm acum de guvernul PNL – UNPR, pentru că avem două partide consistente”, este un nou mesaj transmis de fostul preşedinte al României.

În ciuda celor afirmate, Băsescu este de părere că “guvernul lui Cioloş are mari şanse să treacă cu bine de votul din Parlament. “Sigur că are şanse să treacă de Parlament. Eu cred că va trece. Exista susţinerea preşedintelui şi presiunea străzii. Mai aduce şi Gabi Oprea partea de onoare şi interes naţional şi vor trece prin Parlament”, a spus Traian Băsescu.

Predoiu, din nou la trening

Fostul preşedinte al României nu a ezitat să se amuze pe seama lui Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal. Recomandat de Iohannis drept noul premier al României în momentul în care a ajuns preşedinte, Predoiu trebuie să mai aştepte şansa de a ajunge prim-ministru.

“Îl înţeleg, dar era previzibil! S-a încălzit, a transpirat la încălzire, iar acum trebuie să-şi pună treningul la loc pe el, ce pot să spun mai mult?”, precizează Traian Băsescu.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version