Cum era de așteptat, la Camera Deputaților nu s-a întrunit luni cvorumul pentru ridicarea imunității lui Eugen Bejinariu (PSD) cerute de DNA în dosarul “Microsoft 2”.

bejinariu_

Din totalul de 353 de deputați și-au înregistrat luni prezența numai 130.

“În acest moment și-au înregistrat prezența 130 de colegi. Neavând cvorumul de 177, suspendăm ședința”, a spus Iordache.

Anterior, Comisia juridică a dat aviz pozitiv pentru începerea urmăririi penale.

Biroul permanent a decis ca ședința Camerei să fie reprogramată pentru lunea viitoare de la ora 15.00, a precizat secretarul acestui for, Marcel Ciolacu.

Bejinariu le cere colegilor să voteze așa cum le dictează conștiința. El este cel care a semnat contractul în 2004 pentru închirierea licențelor Microsoft, dar susține că nu s-a întâlnit la negocieri cu cei de la Fujitsu Siemens.

“Eu nu am fost în procedura de negociere cu Fujitsu Siemens. Cu domnul Florică (Claudiu Florică, seful Fujitsu Siemens, plasat sub control judiciar de procurorii DNA) am discutat după ce s-au întâmplat toate astea (negocierile), înainte de semnarea contractului”, le-a spus el jurnaliștilor.

Procurorii DNA îl acuză de abuz în serviciu în formă continuată.

Bejinariu candidează pentru al 4-lea mandat, fiind plasat primul pe lista PSD Suceava la Camera Deputaților.

Pe lista pentru Senat figurează primul un alt penal, care a fost condamnat deja în primă instanță la 2 ani de închisoare cu executare: Ion Stan.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version