Asaltat de valul de critici din partea mediului de afaceri, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a inițiat o Ordonanță de urgență (OUG) cu modificări la e-Transport, e-TVA şi e-Factura (Vezi la finalul articolului proiectul OUG)

Decizia vine la o zi după ce Boloş i-a primit  la discuții pe reprezentanţii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.

„Am convenit următoarele:

1) Abrogarea prevederilor referitoare la nota de justificare privind difențele de TVA prevăzute la art. 6 din OUG 70/2024;
2) Prorogarea termenului de intrare în vigoare pentru notele de diferențe TVA și înlocuirea notei justificative pentru diferențele de TVA cu notificarea de conformare adaptată modului e-TVA, prevăzut de art. 121, alin. (1) din Codul de Procedură Fiscală;
3) Prelungirea termenului pentru notificarea de conformare pentru diferențele de TVA până la data de 25 a lunii următoare pentru luna precedentă;
4) Revizuirea cuantumului amenzilor”, a anunțat el pe Facebook.
Joi, Boloș i-a primit la sediul MF și pe reprezentanții mediului de afaceri. La final, ministrul a transmis:
„Un aspect important și solicitat de mediul de afaceri îl reprezintă setul de rapoarte din sistemele informatice ale ANAF, care vor permite calibrări ale evidențelor contabile și realizarea/raportarea decontului de taxă pe valoarea adăugată în concordanță cu starea de fapt fiscală. Persoanele impozabile vor avea la dispoziție rapoartele privind datele și informațiile din sursele de date utilizate referitoare la operațiunile efectuate în luna de raportare.
Întrucât până la implementarea completă a sistemul informatic naţional RO e-SAF-T nu există date suficiente pentru precompletarea decontului e-TVA în cazul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare, termenul de la care se va utiliza decontul precompletat RO e-TVA în cazul acestor persoane este 1 august 2025.
Tocmai pentru a exista o perioadă de acomodare cu rigorile măsurilor instituite, s-a prevăzut o perioadă tranzitorie până la începutul anului viitor, timp în care efectele privind sancționarea netransmiterii răspunsului la notificarea de conformare privind diferențele RO e-TVA și implicațiile privind stabilirea riscului fiscal pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA sunt suspendate”.

Proiectul OUG, lansat în dezbatere publică

Astfel, Ministerul Finanţelor a lansat în dezbatere publică, joi seară, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă (OUG) pentru modificarea unor acte normative în domeniul e-Transport, e-TVA şi e-Factura, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.

„Având în vedere că la nivelul Uniunii Europene există un program de parteneriat între autoritatea vamală și operatorii economici, cu rol în consolidarea securității lanțului internațional de aprovizionare și facilitarea unui comerț legitim, prin care se acordă statutul de operator economic autorizat potrivit prevederilor art. 38 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (reformare), precum și pentru evitarea unui blocaj la nivelul operatorilor economici autorizați care desfășoară activități cu pondere
semnificativă în economia națională și care efectuează în mod curent transporturi internaționale de bunuri, cu consecințe negative atât în ceea ce privește desfășurarea în viitor a activității, cât și acumularea de noi datorii către bugetul general consolidat al statului, ca urmare a dificultății privind plata la termen a obligațiilor fiscale datorate, se propune ca pentru utilizatorii prevăzuți la art. 8^1 din OUG 41/2022 care au statutul de operator economic autorizat la data realizării transportului internațional de bunuri, prevederile art. LXXIV pct. 21 din OUG 115/2023 să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2025 și să se aplice pentru faptele săvârşite şi constatate începând cu
această dată”, se arată în Nota de fundamentare.

Prin proiect se propune stabilirea unui termen mai lung pentru transmiterea decontului precompletat, respectiv până la data de 5 inclusiv a lunii următoare termenului legal de depunere a decontului de taxă pe valoarea adăugată, care este data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se încheie perioada fiscală respectivă. După identificarea diferenţelor semnificative, transmiterea acestora se realizează până la data de 5 inclusiv a lunii următoare termenului legal de depunere a decontului de taxă pe valoarea adăugată, printr-o notificare de conformare.

Termenul de transmitere a răspunsului la notificarea de conformare se propune a fi de 20 de zile de la data primirii acesteia.

„În situaţia în care se identifică diferenţe semnificative între valorile precompletate prin intermediul decontului precompletat RO e-TVA şi valorile completate de către persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA prin decontul de taxă pe valoarea adăugată, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală notifică persoana impozabilă prin mijloace electronice. Prin diferenţe semnificative se înţeleg valorile care depăşesc pragul de semnificaţie ce îndeplineşte condiţiile cumulative de minimum 20% în cotă procentuală şi o valoare absolută de minimum 5.000 lei, rezultate din compararea valorilor înscrise în rândurile din decontul de taxă pe valoarea adăugată depus de persoana impozabilă cu cele corespunzătoare rândurilor din decontul precompletat RO e-TVA. (…) În situaţia în care se identifică diferenţe sub pragul de semnificaţie, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în baza analizei de risc, poate transmite ‘Notificarea de conformare RO e-TVA’. (…) ‘Notificarea de conformare RO e-TVA’ nu se ia în considerare la stabilirea indicatorilor de risc fiscal, până la data de 1 ianuarie 2025″, se menţionează în proiect.

Amenzi diferențiate pe categorii de persoane impozabile

De asemenea, se propune modificarea cuantumului amenzilor, diferenţiat pe categorii de persoane impozabile, în vederea asigurării principiului proporţionalităţii.

„Constituie contravenţie, dacă, potrivit legii, nu este săvârşită în astfel de condiţii încât să constituie infracţiune, neîndeplinirea obligaţiilor persoanei impozabile (…) şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari, definiţi potrivit legii, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii, definiţi potrivit legii, şi cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice’, se arată în proiectul de OUG.

Totodată, pentru a permite tuturor categoriilor de persoane impozabile adaptarea în bune condiţii la noile cerinţe generate de proiectele de digitalizare implementate la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, se propune amânarea intrării în vigoare a prevederilor art. 5 alin. (8) – (10), art. 7 şi 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2024, astfel cum se modifică prin noul proiect de OUG, până la data de 1 ianuarie 2025.

Întrucât până la implementarea completă a sistemul informatic naţional RO e-SAF-T nu există date suficiente pentru precompletarea decontului e-TVA în cazul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare, se propune clarificarea termenului de la care se va utiliza decontul precompletat RO e-TVA în cazul acestor persoane, respectiv doar începând cu data de 1 august 2025. Totodată, se propun modificări în ceea ce priveşte modalitatea de comunicare cu persoanele impozabile în vederea eficientizării procesului de conformare, explică Nota de fundamentare a proiectului.

În ceea ce priveşte sistemul naţional RO e-Factura, se propune stabilirea unei perioade de 1 an, respectiv până la 1 iulie 2025, în care să nu fie obligatorie utilizarea acestuia de institutele/centrele culturale ale altor state care activează pe teritoriul României în baza unor acorduri interguvernamentale, precum şi de furnizorii/prestatorii acestora, având în vedere restricţiile tehnice actuale ale sistemului.

Proiectul mai prevede că, pentru acordarea facilităţii fiscale referitoare la neimpozitarea şi neincluderea în baza de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii a sumei de 300 lei/lună, se propune ajustarea plafonului lunar de 4.000 lei reprezentând venit brut realizat din salarii şi asimilate salariilor, în sensul excluderii de la calculul acestuia a contravalorii tichetelor de masă, respectiv a indemnizaţiei de hrană, după caz, acordate potrivit legii, pentru perioada iulie-decembrie 2024.

 

Download (PDF, Unknown)

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version