Ce nu a reușit Liviu Dragnea în 2016 a oficializat acum Coaliția PNL-PSD-UDMR, cu girul președintelui Klaus Iohannis: „botniță” pusă jurnaliștilor în fața politicienilor, sub amenințarea cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Culmea este că PNL se bătea cu pumnii-n piept că nu va vota în veci un astfel de act normativ.

Botniţa Dragnea

Însă până și „dizidentul” Florin Cîțu a asigurat, în calitate de al doilea om în stat, trecerea și prin Senat a Legii de modificare a Art. 369 Cod Penal, în care majoritatea condusă de Ciucă, Ciolacu, Kelemen a introdus și politicul, alături de criteriile „rasă, culoare, religie, descendenţă sau origine naţională sau etnică” cerute de Comisia Europeană.

Concret, articolul 369 din Codul Penal – „Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă” a fost modificat, cu includerea politicienilor în categoria celor „discriminați”.

Punm în gura presei, din 9 iunie

Astfel, Legea 170/2022, promulgată vineri de Iohannis și publicată luni în Monitorul Oficial, se va aplica începând de joi, 9 iunie, cu Articolul 369 din Codul penal modificat astfel:

„Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

Este un pumn în gura presei, pentru apărarea politicienilor protejați. Anchetele jurnalistice – câte au mai rămas – sunt, practic, desființate din start. Cât despre dezbaterile publice, nici nu mai poate fi vorba.

Iohannis a bătut palma cu Dorneanu-CCR 

Inițial, Parlamentul a modificat art. 369 din Codul Penal fără a include și categoria politicienilor. Însă Iohannis a sesizat Curtea Constituțională a României (CCR), condusă de PSD-istul Valer Dorneanu, care a decis, în toamna lui 2021, că prevederea încalcă Legea Fundamentală.

Iată articolul neconstituțional: „Art. 369 – Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Iohannis a invocat în sesizarea de neconstituționalitate lipsa în articol a unor criterii explicite privind categoriile de persoane. 

CE a specificat clar criteriile: „rasă, culoare, religie, descendenţă sau origine naţională sau etnică”  

Prevederile privind instigarea la ură şi discriminare a unui grup apar în Decizia europeană 2008/913/JAI, transpusă incomplet în legislația națională, motiv pentru care Comisia Europeană a atenţionat România în mai multe rânduri.

Iată însă ce prevede Directiva:

„Articolul 1. Infracţiuni de natură rasistă şi xenofobă

(1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că faptele menţionate în continuare, săvârşite cu intenţie, sunt pedepsite:

a) Instigarea publică la violenţă sau la ură împotriva unui grup de persoane sau a unui membru al unui astfel de grup definit pe criterii de rasă, culoare, religie, descendenţă sau origine naţională sau etnică”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version