Ministrul de Interne, Carmen Dan a demisionat, luni, chiar înainte de ședința CEX a PSD, unde premierul Viorica Dăncilă va anunța evaluarea miniștrilor și lista celor care vor fi remaniați.
“Mi-am depus mandatul. Plec cu fruntea sus (…) Nu am ce să-mi reproșez. Înţeleg că nu intră în discuţie niciun criteriu de neperformanţă. E o decizie politică, iar eu respect deciziile partidului. Am avut o discuţie şi referitoare la presiunea străzii. Nu ne-am deranjat până acum, acum deranjează”, a declarat Carmen Dan, cu glasul tremurând.
Întrebată dacă este emoționată, ea a răspuns: „Nu sunt emoționată, decât în măsura în care am investit în acest minister”.
Carmen Dan i-a urat succes înlocuitorului său: “Nu ştiu dacă s-a decis într-un mod cert, însă i-aş ura succes colegului meu, senatorul Moga. Nu am ce să îmi reproşez. Partidul, conducerea partidului este cea care analizează. Pe mine m-a interesat dacă această analiză are la bază criterii de performanţă. Mi-a spus că nu”.
Viorica Dăncilă s-a declarat deranjată de anunțul pe care l-a făcut Carmen Dan presei, la Parlament, înainte de începerea ședinței CEX a PSD: “Cred că a fost dezinformată. PSD nu a cedat niciodată presiunilor președintelui. Eu cred că unii membri ai partidului nu au învățat nimic și au crezut că, dacă ies în spațiul public înainte de forurile statutare… Se vede că interesul personal pentru unii e mai mare. Nu este singura remaniere. O să vă spun după ce am votul în forul statutar”.
Carmen Dan se află pe lista miniștrilor care vor fi remaniați. Amintim că președintele Klaus Iohannis i-a cerut premierului Dăncilă să o demită imediat după alegerile europarlamentare.
Surse politice spun că Nicolae Moga va fi viitorul ministru de Interne. El este senator de Constanţa începând din anul 2008 -a dică în trei mandate. În a doua legislatură, el a ocupat şi funcţia de vicepreşedinte al Senatului în Biroul Permanent.