Cât câștigă șefii celor 23 de instituții publice numiți de Parlament? Cele mai recente declarații de avere ale membrilor conducerii a 14 dintre aceste instituții (depuse în 2022 pentru veniturile din anul 2021) au fost analizate de HotNews.ro și prezentate în două articole.
Sunt selectate veniturile șefilor următoarelor instituții: Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ, AEP, ASF, Servicii Secrete, BNR, ANRE, TVR, Radio, CNA, STS și SPP.
1. Avocatul Poporului, Renate Weber: 6000 euro/ lună
Fosta membră PNL/ALDE și eurodeputată Renate Weber a fost numită în funcție de Parlament, în 2019, și are în subordine cinci adjuncți.
Weber a avut venituri în 2021 de 367.838 lei, în medie pe lună 30.653 lei sau 6.130 euro,obținute din mai multe surse:
- 145.821 lei – indemnizația de Avocat al Poporului
- 36.349 euro (181.745 lei) – pensie Parlamentul European
- 40.272 lei – pensie Casa de asigurări a Avocaților
Potrivit declarației de avere, Weber deține un apartament în București și unul în Brașov. În 2021, a vândut o casă pe care a încasat 200.000 de euro iar o parte din această sumă se regăsește în depozite bancare.
Ionel Nicolae, adjunct al Avocatului Poporului pentru domeniul drepturile familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap, a câștigat 18.900 lei (3 800 de euro/lună), cumulate din 3 surse.
Venituri anuale:
- 116.808 lei – indemnizație
- 88.759 lei salariu anual ministerul Dezvoltării
- 21.512 lei pensie Casa sectorială de Pensii a MAI
La capitolul bunuri, Ionel Nicolae are trecute în declarația de avere două apartamente și o casă.
Ioan Gânfălean, adjunct al Avocatului Poporului pentru domeniul apărare, protecție și promovarea drepturilor copilului – Avocatul Copilului a câștigat lunar 19.009 lei (3.800 euro).
Venituri anuale declarate:
- 129.792 lei indemnizație
- 87.490 lei pensie
- 10.826 lei salariu și diferențe salariale Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba
Bunuri: două terenuri intravilane în Alba, două case, un apartament și 4 mașini.
Mircea Criste, adjunct al Avocatului Poporului pentru domeniul armată, justiţie, poliţie, penitenciare a câștigat lunar 19.214 lei (3.800 euro).
Venituri anuale declarate:
- 129.792 lei – indemnizație
- 101.985 lei – salariu Universitatea Timișoara.
Bunuri: 3 terenuri intravilane și 2 agricole, 2 case în Timiș, o casă de vacanță în Caraș și un apartament în Timișoara, titluri de stat în valoare de 82.764 euro și 266.206 lei.
2. Consiliul Legislativ : Florin Iordache „Altă întrebare” – 2.500 euro / Mariana Moț – 7.500 euro/ Toni Greblă – 7.400 euro
Instituția este condusă de controversatul Florin Iordache, fost deputat PSD și fost ministru al Justiției care a semnat celebra Ordonanță 13. Iordache are în subordine alți trei presedinți de secții: Drept Public, Drept Privat și Evidenţă Oficială a Legislaţiei şi Documentare
Iordache încasează de la Consiliul Legislativ un salariu anual de 153.312 lei sau 12.700 lei pe lună, adică în jur de 2.500 de euro.
În declarația de avere are trecută o casă de locuit și deține titluri de stat, împreună cu soția, în valoare de 97.500 euro și 70.000 lei.
Dintre cei trei președinți de secție se remarcă Mariana Moț de profesie judecător și fost secretar de stat în ministerul Justiției în timpul lui Tudorel Toader.
Mariana Moț, președinte al secției de drept public a avut venituri în 2021 de 453.733 lei, în medie 37.800 lei pe lună sau 7.500 euro.
La numirea în funcție în 2020, Mariana Moț se afla în incompatibilitate cu funcția de judecător pe care o deținea. Moț s-a pensionat dar a revendicat în instanța drepturile salariale pe care le-a obținut în 2021.
Venituri anuale declarate:
- 116.808 lei – indemnizație
- 63.983 lei drepturi salariale restante
- 272.942 lei – pensie
În declarația de avere Moț deține o casă de locuit în Olt, un depozit bancar în valoare de 50.000 de euro și 46.816 lei și titluri de stat în valoare de 470.000 lei.
Toni Greblă, președintele secției de Drept Privat în prezent suspendat din funcție fiind numit prefectul Bucureștiului. Fost senator, fost judecător CCR, secretar general al Guvernului Dăncilă, Toni Greblă a fost numit președintele secției de drept privat la Consiului Legislativ în 2020.
Potrivit declarație sale de avere, în 2021 Greblă a avut venituri de 448.258 lei, în medie pe lună 37.354 lei sau 7.400 euro.
Venituri anuale declarate:
- 116.808 lei – indemnizație
- 47.150 lei – indemnizație Senat
- 272.000 lei – indemnizație pe legea 341/ 2004
- 12.300 lei – indemnizația pe lege specială (n. red . nu specifică ce lege)
Al treilea președinte al Consiliului Legislativ pe secția George Edward Dircă preșesedinte secția de evidență oficială a legislației și documentare are o indemnizație 116.808 de lei anual, fără alte venituri.
3. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP): Mitulețu Buică și-a alocat diurnă de 10.000 de lei lunar
Constantin Mituleţu-Buică a fost ales de Parlament preşedinte al AEP în 2019 la propunerea PSD. Acesta a fost trimis în judecată în 2021 pentru comiterea în concurs a trei infracţiuni de abuz în serviciu. Potrivit declarației de avere, Mitulețu-Buică are venituri anuale de 316.343 lei, în medie 26.000 lei pe lună sau 5.200 euro. De remarcat este că Buică și-a acordat, în calitate de șef al AEP o diurnă de 10.000 de lei pe lună.
Venituri anuale declarate:
- 153.312 lei – indemnizație 122 306 lei – diurnă
- 18.900 lei – indemnizație Biroul Electoral Central alegeri locale 2020
- 21.825 lei indemnizație Biroul Electoral Central alegeri parlamentare 2020
Marian Muhuleț, vicepreședintele AEP din 2017, a avut venituri în 2021 în total de 132.023 lei, în medie pe lună 11.000 lei sau 2.000 euro.
- 116.800 lei – indemnizație Autoritatea Electorală Permanentă
- 3.375 lei – indemnizație BEC
- 11.848 lei – salariu alegeri locale și parlamentare
Muhuleț deține împreună cu soția două case de locuit și trei apartamente. Are 625.026 lei în conturi și fonduri de investiții, dar și patru credite la bănci în valoare de 100.000 euro și 150.000 lei.
Al doilea vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente, Zsombor VAJDA avut venituri în 2021 de 249.000 lei , în medie 20.000 lei pe lună, plus 10 800 de euro venituri din chirii.
Venituri anuale declarate:
- 190.023 lei – indemnizație
- 3.375 lei – indemnizație BEC
- 10.800 euro – venituri din chirie
- 59.179 lei – dividende
4. Curtea de Conturi – Pepiniera PSD cu salarii mari pentru Busuioc, Sârbu, Bădălău
Instituția este condusă de un președinte, doi vicepreședinți, un președinte al Autorității de Audit, doi vicepreședinți ai Autorității de Audit și 12 consilieri de conturi.
Mihai Busuioc, apropiat de Liviu Dragnea, a fost propus de PSD și votat de Parlament în președintele Curții de Conturi în 2017. Busuioc a fost secretarul general al Guvernului în 2017 și secretar de stat la ministerul Dezvoltării în perioada2014-2016.
Potrivit declarației sale de avere, Busuioc câștigă din salariu de președinte al Curții de Conturi anual 335.832 RON, aadică 27.000 lei în medie pe lună sau 5 600 de euro.
Mihai Busuioc deține un apartament și o mașină și are 210.000 de euro și 410.000 dolari sub formă de depozite și fonduri de investitii. De asemenea, mai are în conturi 358.493 lei și împrumuturi în nume personal în valoare 47.000 euro.
Numit de Parlament în 2017, președinte al Autorității de Audit, Dan Lucian Vlădescu, este avocat de profesie și fost membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom din partea statului român.
Potrivit declarației de avere, Vlădescu a câștigat, în 2021, 653.851 lei, adică în medie 56.700 lei pe lună sau 11.000 de euro.
Venituri anuale declarate:
- 324.156 lei – salariu
- 329.695 lei – venituri din activități independente onorarii restante
- 26.570 lei – închiriere apartament
Vlădescu deține patru terenuri, două apartamente și o casă de locuit. La capitolul bunuri, acesta deține ceasuri, tablouri, bijuterii în valoare de 30 000 de euro. De asemenea are în cont 93.273 euro, 17.800 dolari și 91.000 lei și credite în valoare de 358.661 lei.
Vicepreședintele Autorității de Audit, Florin Tunaru, are un salariu anual de 321.240 lei, adică în medie 26.700 lei pe lună sau 5.300 euro.
Fostul ministru al Agriculturii, fost senator PSD și socrul lui Victor Ponta, Ilie Sârbu este din 2020 vicepreședinte la Curtea de Conturi. Sârbu a fost consilier la Curtea de Conturi din 2017 și a demisionat în 2020 pentru a putea fi numit vicepreședinte. Sârbu câștigă anual 389.021 lei, adică în medie lunar 32.400 lei sau 6.400 euro .
Venituri anuale declarate:
- 320 657 lei – salariu
- 68 364 lei – pensie
Are două apartamente în București și deține bijuterii din aur și argint în valoare de 35.000 euro și tablouri 10.000 euro euro. De asemenea, Ilie Sîrbu are și un credit în valoare de 420.580 euro.
Vicepreședinte Autorității de Audit, fostul lider PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, fost senator PSD cel care i-a numit pe românii din diapora „hoți și cerșetăori” a fost numit de Parlament în 2020. Bădălău câștigă anual de la statul român 317.741 lei, adică în medie pe lună 26.478 lei sau 5.300 euro.
- 317.741 lei – indemnizație
Are o casă de locuit și o casă de vacanță în Giurgiu, bijuterii și tablouri în valoare de 37.000 euro. În 2021 a vândut un teren intravilan cu 600.000 de euro. În depozite bancare are suma de 660.000 euro și 30.000 lei.
La capitolul consilieri de conturi se remarcă Claudia Boghicevici și Ion Călin cu venituri lunare de peste 6.000 de euro.
Potrivit declarației de avere, în 2021, Claudia Boghicevici are venituri de 365.865 lei, în medie 30.000 lei pe lună sau 6.000 de euro
Venituri anuale declarate:
- 321 240 lei – indemnizație Curtea de Conturi
- 44 625 lei – salariu Universitatea Aurel Vlaicu
Boghicevici deține o casă de locuit în Arad, mai multe terenuri agricole însumând o suprafață de 15.808 metri pătrați , un teren intravilan. A acordat împrumuturi în nume personal în valoare de 57 .000 euro și 61.743 lei.
Fost ministru de Interne în anii 90, fost prefect de Dolj și fost deputat PSD, Ion Călin a fost numit consilier de conturi în 2020 și este plătit de stat cu 401.852 lei, un venit lunar de 33.400 lei sau 6.700 euro.
Venituri anuale declarate:
- 321.240 lei – indemnizație
- 58.812 lei – pensie pentru limită de vârstă
- 21.800 lei – indemnizație pentru limită de vârstă Camera Deputaților
5. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) salarii între 12.000-14.000 de euro și averi pe măsură
Autoritatea de Supraveghere Financiară este condusă de un Consiliu format din 9 membri: 5 membri executivi, respectiv, preşedintele, prim-vicepreşedintele şi 3 vicepreşedinţi, precum şi 4 membri neexecutivi. Aceştia au fost numiţi pentru un mandat de 5 ani, începând cu data de 14 noiembrie 2018.
Nicu Marcu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară are o indemnizație anuală 748.324 lei, în medie un venit lunar de 62.360 lei sau 12.472 euro.
Elena Dascălu, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară are venituri de 854.939 lei, în medie pe lună un venit de 71.000 lei sau 14.000 euro.
- 713.489 lei – indemnizație
- 141.450 lei – pensie limită de vârstă
Ştefan Daniel Armeanu, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară are venituri de 801.389 lei, în medie pe lună 66.780 lei sau 13.300 euro.
- 656.775 lei – indemnizație
- 94.074 lei – activități didactice și cercetare
- 50.540 lei – dobânzi
Potrivit declarației de avere, Armeanu deține un teren agricol de 15.450 metri pătrați în Vâlcea, patru terenuri intravilane în Vâlcea, Arges, Ialomița și București, cinci case de locuit (una în Argeș, una în București și alte trei case Argeș) și trei apartamente în București. De asemenea, mai are depozite bancare în valoare de 1.363.576 lei și 100.000 euro și un credit de 120.000 euro.
Gabriel Grădinescu, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară are un venit anual din indemnizație de 665.260 lei, în medie pe lună 55.400 lei sau 11.000 euro.
Cristian Roșu vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară are un venit anual din indemnizație de 658.079 lei, în medie pe lună 54.800 lei sau 10.900 euro.
Birtalan Josef, membru neexecutiv câștigă anual din indemnizație 368.046 lei, în medie pe lună 30.670 lei sau 6.000 de euro.
Potrivit declarației de avere, acesta deține două terenuri intravilane și un teren agricol în Harghita, o casă de locuit, o casă de vacanță și un apartament în același județ. De asemenea, are în conturi și depozite bancar 415.852 lei, 98.434 euro și 41.190 dolari.
Ovidiu Răzvan Wlassopol, membru neexecutiv are un venit anual din indemnizație de 368.238 lei, în medie pe lună 30.000 lei sau 6.000 euro.
Potrivit declarației de avere, Wlassopol deține 233.449 metri pătrați intravilan în Brașov și un teren forestier de 19.139 metri pătrați tot în Brașov. De asemenea, mai are o casă de locuit și un apartament în București. La capitolul depozite și conturi bancare acesta are 68.588 lei și 13.938 dolari.
6. Serviciul Român de Informații (SRI)
Directorul SRI Eduard Hellvig are un venit anual din indemnizație de 172.404 lei, în medie 14.000 lei lunar sau 2.700 euro.
Potrivit declarației de avere are împreună cu soția două terenuri intravilane în Ilfov și o casă de locuit. De asemenea, deține ceasuri și bijuterii în valoare de 32.000 lei și un credit în valoare de 1.949.500 lei.
Răzvan Ionescu, prim adjunct al directorului SRI are un venit anual din salariu de 197.780 lei, în medie 16.400 lei lunar sau 3.200 euro
Cristian Bizadea, adjunct al directorului SRI, are un venit anual din salariu de 191.781 lei, în medie 15.900 lei lunar sau 3.000 euro.
Adrian Ciocîrlan, adunct al directorului SRI, are un venit anual din salariu de 205.302 lei, în medie 17.000 lei lunar sau 3.400 euro.
Gheorghe Răducu Stancu, adjunct al directorului SRI are un venit anual din salariu de 211.516 lei, în medie 17.600 lei lunar sau 3.500 euro.
7. Serviciul de Informații Externe (SIE)
Directorul SIE, Petru Gabriel Vlase fost membru și deputat PSD are un salariu anual de 172.751 lei, în medie un venit lunar de 14.300 lei sau 2.700 euro.
Potrivit declarației de avere, Vlase deține bijuterii în valoare de 6,000 euro, actiuni sau părți sociale în societăți comerciale în valoare de 125.969 lei și două credite unul de 45.000 euro și altul de 25.000 lei.
Eugen Mihail Nedelcu, prim adjunct al directorului SIE, are un venit anual din solda de 262.972 lei, în medie 21.900 lei pe lună sau 4.000 de euro.
Ioan Octavian Brița, adjunct al directorului SIE, are un venit anual din soldă de 242.459 lei, în medie 20.000 lei pe lună sau 4.000 de euro.
Șefii SPP și STS – salarii mai mari decât cei de la SRI și SIE
8. Lucian Pahonțu, directorul SPP, are venituri anuale de 313.099 lei, în medie 26.000 lei pe lună sau 5.000 de euro, mai mult decât directorii SRI, respectiv SIE.
Prim-adjunctul directorului SPP, general-maior Daniel Ion Bălașa, câștigă anual 263.310 de lei, în medie 21.900 lei pe lună (4.000 de euro).
9. Directorul STS, generalul-locotenent Ionel-Sorin Bălan, are o soldă anuală de 249.542 lei, în medie 20.700 lei pe lună (peste 4.000 de euro).
Adjunctul tehnic al directorului, general-maior Mădălin-Virgil Mihai, are venituri 240.015 lei pe an, în medie 20.000 de lei pe lună (4.000 euro).
Adjunctul economic al directorului, general-maior Marian-Cosmin Rădoi are un salariu anual de 224.442 lei, în medie 18.700 lei pe lună (3.700 euro).
10. BNR – Guvernator „pe viață”, Isărescu câștigă lunar peste 20.000 de euro, viceguvernatorii, 15.000 euro
În conducerea BNR se află un post de guvernator, un prim-viceguvernator, două posturi de viceguvernator și cinci membri ai Consiliului de Administrație.
Mugur Isărescu a înregistrat venituri în 2021 de 1.216.064 de lei, în medie 101.300 lei pe lună, adică peste 20.000 euro.
- 960.752 lei – indemnizație BNR – 80.000 lei pe lună (16.000 de euro)
- 30.612 lei – membru titular Academia Română
- 224.700 lei – pensie
În declarația de avere, Isărescu și-a trecut o casă de locuit, o casă de vacanță și un apartament. De asemenea, deține bijuterii, tablouri, numismatică în valoare de 210.000 euro. A acordat împrumuturi în nume personal de 1.147.529 lei (aproximativ 230.000 de euro) și deține acțiuni în valoare 1.159.557 lei (231.000 euro) și titluri de stat în valoare de 1.010.817 lei.
Prim-viceguvernatorul Florin Georgescu are un venit anual de 1.087.725 de lei, în medie 90.000 lei pe lună, adică 17.900 de euro
- 913.616 lei – venituri salariale
- 148.247 lei – pensie
- 16.862 lei – indemnizație parlamentar pentru limită de vârstă
La capitolul bunuri, Georgescu declară un apartament și o casă de vacanță, bijuterii, obiecte de artă în valoare de 38.800 euro.
Viceguvernatorul Leonardo Badea are un venit anual de 937.282 de lei , în medie 78.000 lei pe lună, adică 15.600 de euro.
- 852.520 lei – venit anual
- 84.762 lei – salariu profesor universitatea Valahia
Viceguvernatorul BNR Eugen Nicolaescu, fost ministrul a Sănătății și fost deputat PNL, a fost numit în funcție în 2017 și are un venit anual de 1.016.762 de lei, în medie 84.700 lei lunar, adică 16.900 de euro.
- 851.920 lei – indemnizație
- 143.242 lei – pensie
- 21.600 lei – chirie
Potrivit declarației de avere, Nicolaescu deține trei terenuri intraviliane în București, trei apartamente în București, monede de aur numismatice în valoare de 48.097 lei. În conturi are suma de 253.157 lei, 11.451 euro și fonduri de investiții în valoare de 92.000 lei, dar și un credit de 392.000 lei.
Membrii CA al BNR sunt remunerați anual cu sume cuprinse între 4.000 și 6.000 de euro
La capitolul declarații de avere se remarcă cele ale lui Dan Radu Rușanu și Cristian Popa.
Dan Radu Rușanu este membru în Consiliul de Administrație al BNR din 2019. Fost politician și parlamentar PNL până în 2016, Rușanu a fost și președintele Autorității de Supraveghere Financiară.
Rușanu fost arestat preventiv în 2014 în dosarul Carpatica Asig, fiind cercetat pentru favorizarea infractorului, influențarea declarațiilor, constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la abuz în serviciu. În 2017, a fost achitat de către instanță în dosarul Carpatica și a obținut daune morale de 75.000 de lei pentru prejudiciul invocat în urma arestării.
Potrivit declarației de avere, Rușanu a avut venituri anuale de 368.600 lei, în medie 30.700 lei pe lună, adică 6.000 de euro.
- 266.300 lei – indemnizație BNR
- 102.372 lei – pensie de la stat
În declarația de avere, Rușanu a trecut trei terenuri agricole, un teren forestier și două terenuri intravilane. El a menționat în declarația de avere și bijuterii, tablouri și obiecte de artă în valoare de 63.500 euro. În 2021, a vândut un teren intavilan cu 2,4 milioane euro și a transferat unui membru al familiei sale bunuri imobile în valoare de 2.446.603 de euro. De asemenea, a acordat un împrumut de 396.200 de euro.
Cristian Popa, membru în Consiliu Administrație al BNR, a avut venituri anuale de 266.547 lei, în medie 22.000 de lei pe lună, adică 4.400 de euro.
Potrivit declarației sale de avere, Popa are șapte terenuri agricole, două intravilane, cinci apartamente, o colecție numismatică în valoare de 117.838 lei, dar și credite la diverse bănci în valoare de 1.178.514 lei (235.000 de euro).
11. Conducerea TVR
Președinte-director general al TVR, numit de Parlament în 2021 la propunerea și susținerea PNL, Dan Cristian Turturică a avut anul trecut venituri de 440.690 lei, în medie 36.700 lei pe lună, adică 7.300 de euro.
- 26.973 lei – salariu contract individual de muncă Societatea Română de Televiziune
- 3.716 lei – salariu contract individual de muncă (CIM ) Digital Media Factory
- 127.369 lei – salariu (CIM) MEDIA STAR UNIVERS
- 16.632 lei – salariu (CIM) Bell Creative Studio
- 266.000 lei – dividende la DIGITAL MEDIA FACTORY BUC
Potrivit declarației de avere, Turturică are două terenuri intravilane în Ilfov, unul în București și un teren în Brașov. De asemenea, deține o casă în București, trei mașini și tablouri si bijuterii în valoare de 74.000 euro. Turturică a vândut un teren în valoare de 42.000 de euro, are în conturi 47.713 de euro și 256.070 de lei.
Ramona Săseanu, producător general la TVR, are venituri anuale de 181.825 lei , în medie 15.000 de lei pe lună, adică 3.000 euro.
- 147.518 lei angajat Societatea Romana De Televiziune
- 34.307 lei – drept de folosință spațiu SC Centrul de Terapie Sportivă și Kinetoterapie
- 1.400 euro – drept de folosinta spatiu PFA Lica Dorian Razvan
- 1.000 euro drept de folosinta spatiu Naidin F Florian Adrian întreprindere Familiala
Potrivit declarației de avere, deține patru terenuri intravilane în Craiova, două apartamente în Craiova și două spații comerciale de producție.
12. Societatea Română de Radiodifuziune (Radioul public)
Răzvan Ioan Dincă, director general al Societății Române de Radio (SRR), a fost numit în funcție de către Parlament în noiembrie 2021. Dincă a fost propus și susținut de PSD. Acesta a fost director al Operei Naţionale din Bucureşti și a fost cercetat de DNA, fiind acuzat de mai multe infracţiuni de abuz în serviciu şi conflict de interese. Dincă a fost inițial condamnat la 6 ani de închisoare, dar în apel a fost achitat de instanță.
Președintele director al SRR, Răzvan Ioan Dincă, are venituri anuale de 559.732 lei, în medie 46.600 de lei pe lună, adică 9.300 de euro.
- 449.360 lei – salariu director general adunct
- 75.600 lei – membru în consiliul de administrație
- 34.772 lei – președinte director general
Potrivit declarației sale de avere, Dincă are patru terenuri intravilane în Ilfov, un teren intravilan în Sărata Monteoru, un teren intravilan în Măgurele și un teren în Snagov. De asemenea, deține două camere de serviciu și o garsonieră în București.
Ruxandra Săraru, membru în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune, are venituri anuale de 153.270 lei, în medie 12.170 de lei pe lună (2.500 de euro).
- 86.106 lei – salariu de bază salariu în baza contractului individual de muncă
- 28.673 lei – membru CA
- 14.768 lei – drepturi de autor
- 19.700 lei – drepturi de autor
Radu Alexandru Feldman, membru în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune, declaară venituri anuale de 331.034 lei, în medie 27.586 de lei pe lună (5.500 de euro).
- 28.673 lei – salariu membru CA
- 9.228 lei – drepturi proprietate intelectuală
- 74.661 lei – indemnizație de merit Uniunea Scriitorilor
- 37.801 lei drepturi de autor Dacian Sara
- 51.546 lei drepturi de autor Filmex Film
- 16.000 lei drepuri de autor Dacian Sara
- 29.544 lei – indemnizație limită de vîrstă Senatul României
- 83.580 lei – pensie
- 4.956 euro – depăgubiri de război CLAIMS CONFERENCE HARDSHIP FUND RES
13. Veniturile șefilor ANRE
Dumitru Chiriță, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), a fost numit în funcție de Parlament în 2017, la propunerea și cu susținerea PSD.
Președintele ANRE a fost și deputat PSD și fost vicepreședinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. El este de profesie electrician și a făcut studii de Drept la o universitate particulară, fără a absolvi. Chiriță a fost susținut de Liviu Dragnea.
Dumitru Chiriţă a încasat de la ANRE, în anl fiscal precedent, suma de 710.564 lei (145.000 de euro), în medie 59.100 lei pe lună (12.080 euro).
În declarația de avere, Chiriță a trecut două terenuri agricole în Tărtășești, Dâmbovița, unul de 5.400 de metri pătrați, iar altul de 7.500 de metri pătrați, teren intravilan în aceeași localitate și un teren forestier în Argeș.
De asemenea, mai are o casă cu o suprafață de 441 de metri pătrați în Tărtășești și un apartament de 93 de metri pătrați în București.
În conturi, președintele ANRE a declarat 1,15 milioane lei într-un cont curent deschis în 2020 la BCR, 146 de mii lei într-un cont la Raiffeisen Bank și încă 50 mii lei într-un cont la BCR și creanțe în valoare de 753.435 lei din vânzarea unui teren intravilan.
Zoltan Nagy, vicepreședinte ANRE propus și susținut de UDMR , a încasat o indemnizaţie de 626.975 lei, în medie 52.000 lei pe lună (11.000 de euro).
Mircea Man, vicepreședinte ANRE, a fost deputat PDL de Maramureş (cinci mandate) și a fost propus și susținut de PNL. El are o indemnizație anuală de 626.975 lei, în medie 52.000 lei pe lună (11.000 euro.)
14. CNA
Consiliul Național al Audiovizualului este format din 11 membri, numiți pentru un mandat de şase ani.
Președintele CNA, Mircea Toma, a avut în 2021 un venit de 129.199 lei, în medie 10.766 lei pe lună (2.000 euro).
- 62.481 lei – indemnizație membru în Consiliu
- 21.742 lei – coordonator asociația Active Watch până la numire
- 44.976 lei – pensie
Dorina Rusu, membru CNA, a avut venituri anuale de 116.808 lei, în medie 9.734 lei pe lună. Simona Oana Dincă, membru CNA, a avut în 2021 un venit de 116.808 lei, în medie 9.734 lei pe lună, iar Cristina Pocora, membru CNA, a avut un venit 116. 808 lei, în medie 9.734 lei pe lună.