Cererea DNA de ridicare a imunităţii Elenei Udrea va fi discutată vineri în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, a decis în această dimineaţă Biroul Permenent. 

Până atunci, Udrea poate veni cu avocatul să studieze acest nou dosar deschis de procurorii anticorupţie pe numele său. Dosarul are 1.800 de pagini.

Potrivit procedurii, dosarul primit de ministrul Justiţiei de la procurorul-şef al DNA ajunge la Biroul Permanent al Camerei, care îl trimite la Comisia juridică stabilind un termen de maxim 5 zile.

elena udrea

În cazul Elenei Udrea, Biroul a stabilit termenul pentru vineri, când Comisia juridică va studia dosarul şi va lua o decizie atât pe începerea urmăririi penale, cât şi pe reţinerea deputate. În şedinţa comisiei, deputaţii vor asculta poziţia Elenei Udrea, aşa cum au procedat şi în februarie, când DNA a trimis nu mai puţin de 3 cereri de încuviinţare a reţinerii şi arestării acesteia.

Avizul Comisiei juridice este consultativ, dar fără el nu se poate da votul în plenul Camerei. Cel mai probabil, cererea DNA se va vota în şedinţa de plen de miercurea viitoare a Camerei Deputaţilor.

Din Cameră face parte premierul Victor Ponta, pentru care deputaţii au votat în iunie împotriva ridicării imunităţii acestuia. Vom vedea dacă Ponta va veni la vot. Oricum, noul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, a asigurat după Congresul PSD de acum două zile că “că nu vor mai face excepţie” în cazul cererilor Justiţiei.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version