Ridicarea imunității fostului ministru al Sănătății, Florian Bodog (PSD), pentru a putea fi cercetat penal de DNA pentru abuz în serviciu și fals intelectual – în formă continuată – așteaptă, luni, ok-ul Biroului Permanent al Senatului, pentru a intra pe ordinea de zi a ședinței de plen.
Raportul comisiei conduse de Robert Cazanciuc (PSD) a adoptat un raport de respingere a solicitării DNA.
Iată ce a declarat Cazanciuc, la finalul audierii lui Bodog: „Astăzi am procedat la audierea domnului senator Bodog în cadrul cererii de efectuare a urmăririi penale solicitate de Parchetul General. A fost o audiere în care domnul Bodog şi-a prezentat punctul de vedere. A răspuns la întrebările mai multor senatori. A clarificat din punctul de vedere al domniei sale lucrurile care trebuiau clarificate şi în final a fost supus votului. Au fost nouă colegi prezenţi, cinci voturi au fost împotrivă, două voturi pentru şi două abţineri. Plenul este suveran în această cerere, dar în Comisia juridică nu a fost întrunit numărul de voturi pentru un raport favorabil. Noi vom întocmi un raport în care vom explica solicitarea Parchetului. Apărarea domnului senator şi faptul că în urma votului au fost întrunite doar două voturi pentru urmărirea penală”.
Raportul trebuie să intre în şedinţa Biroului permanent al Senatului, pentru a-l introduce în plenul Senatului, când se va da votul final pe solicitarea DNA.