Consiliul Economic și Social (CES) a dat aviz negativ, vineri, proiectuui de lege depus de PNL-iștii Daniel Fenechiu și Gabriel Andronache prin care i se permite președintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent pe listele partidului la alegerile parlamentare din 1 decembrie chiar din timpul mandatului de șef al statului.
Argumentele CES: conform Constituției, președintele în funcție nu poate candida; independența președintelui față de partide este pusă sub semnul întrebării de această modificare legislativă; modificarea legislației electorale chiar în apropierea alegerilor este „indezirabilă și preferabil de evitat”.
Precizăm că avizul CES este consultativ. Plenul CES se întruneşte săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, în sesiuni ordinare la convocarea Preşedintelui CES.