Premierul Marcel Ciolacu i-a convocat pentru luni după-amiază pe toți miniștrii, într-o şedinţă de lucru pe tema „reajustării” proiectelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru „renegocierea” acestua, pe care o clamează de un an și jumătate atât PSD, cât și PNL.
La şedinţa de guvern din 20 iulie, şeful Executivului le-a cerut miniştrilor să se focalizeze pe „regândirea de priorităţi şi reajustarea de proiecte”, în vederea finalizării până la 31 august a renegocierii PNRR.
Ciolacu reia marota cu pensiile, livrată de PSD timp de un an și jumătate: „Trebuie să finalizăm renegocierea PNRR”
„Toţi miniştrii care coordonează reforme trebuie să facă un efort pentru a regândi priorităţi şi a reajusta proiecte. Deci vara aceasta, îmi pare foarte rău, nu vom avea concedii. Suntem într-o cursă contratimp să accesăm toţi banii europeni disponibili”, a declarat Ciolacu.