Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, întrebat despre iminenta numire a lui Iulian Iancu în conducerea ANRE deși acesta a fost etichetat în trecut drept „controlat de Gazprom”.

„Este o discuţie avută în interiorul partidului, în acest moment nu există o decizie. Pentru toate propunerile politice din cadrul Guvernului sau din cadrul Parlamentului, am cerut prin Secretariatul General al Guvernului o astfel de verificare, mi se pare de bun simţ”, a precizat Ciolacu, după şedinţa coaliţiei de guvernare.

Iulian Iancu urmează să-i ia locul lui Alexandru Stănescu – fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu – în Comitetul de reglementare al ANRE, după ce acesta din urmă a demisionat din 3 martie, la numai două luni și jumătate de la numire.

Colegul său de partid, Georgian Pop, l-a descris în telegramele Wikileaks, în anul 2008, drept politician „controlat de Gazprom”. Tot Georgian Pop spunea la acea vreme, citat de oficialii americani, că Iulian Iancu „va susţine South Stream şi propunerile Rusiei pentru instalaţii de depozitare a gazului în  Mediaş, Moldova şi Bucureşti”.
 
De altfel, în 2012, Iulian Iancu a ratat mai multe funcții de ministru, pentru că s-a opus Ambasada SUA, potrivit presei vremii. 
 
Însă și USR susţine că Iulian Iancu este „responsabil pentru elaborarea mai multor modificări legislative care au dus la blocarea Legii offshore şi la retragerea investitorilor din proiectele legate de exploatarea gazelor din Marea Neagră”. 
 
Iulian Iancu a respins acuzaţiile potrivit cărora ar fi controlat de Rusia. 
 
„Fac un apel la comunicare informată şi responsabilă mai ales din partea unora care s-au obişnuit să mă plaseze în sfera de influenţă a unei cunoscute companii ruseşti. Este cea mai mare minciună legată de numele meu, într-o carieră care depăşeşte deja 35 de ani”, a spus Iulian Iancu, pentru Adevărul. 
 
La începutul lui 2019, Tribunalul București l-a obligat pe fostul lider PNL Ludovic Orban să-i plătească daune morale în valoare de 20.000 de lei lui Iancu, după afirmase despre acesta că este „omul Gazprom”.
 
Conform procedurilor, Iulian Iancu urmează să fie audiat de comisiile de specialitate din Parlament, apoi să fie votat de plen pentru a-şi ocupa locul în conducerea ANRE.

Conform CV-ului, Iancu este licențiat în forajul sondelor și exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze, diplomă obținută în 1985. Între 1985 și 1998 Iancu a lucrat la Romgaz, unde din funcția de inginer stagiar a urcat până la cea de director. În 2000, social-democratul a fost numit președinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), iar până în 2004 a fost și secretar de stat în Ministerul Industriei și Resurselor. În anul în care părăsește funcția, Iancu se înscrie în PSD și prinde primul său mandat din lunga perioadă de 16 ani de deputat.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version