Premierul Marcel Ciolacu nu a reușit să îl impună comisar european pe eurodeputatul PSD Victor Negrescu, deoarece președinta Comisiei europene (CE), Ursula von der Leyen, vrea să-i fie propusă o femeie în acest post.

Întrebat de jurnalişti, joi, despre data când va face o nouă nominalizare, Ciolacu d răspuns: „E un proces de negociere. Eu nu negociez cu preşedinta Comisiei probleme de deficit în conjunctura nominalizării comisarului european. În acest moment, normal, vorbesc şi cu ceilalţi lideri politici, încercăm să negociem cel mai bun portofoliu şi cel mai reprezentativ pentru România. Sunt mai multe propuneri. Preşedinta Comisiei nu face acest lucru numai cu România, face cu toţi prim-miniştrii din Uniunea Europeană şi e un demers mai lung, pe care o să-l finalizăm la un moment dat”.

Ciolacu îl propune comisar european pe Victor Negrescu (PSD): „E atributul exclusiv al premierului, dar voi discuta cu Ciucă și Iohannis”

El nu a exclus varianta nominalizării unei femei: „Este posibil acest lucru, preşedinta Comisiei a cerut de la început, vom avea negocieri. Dacă pentru un anumit portofoliu cea mai potrivită persoană este o femeie, atunci vom nominaliza o femeie, dacă pentru un anumit portofoliu este cel mai potrivit un bărbat, vom nominaliza un bărbat. Asta încerc să explic, contează foarte mult domeniul pe care o să-l reprezentăm prin comisarul României în cadrul Comisiei Europene”.

Ciolacu s-a enervat când un jurnalist l-a întrebat dacă nefinalizarea negocierilor pentru postul de comisar european ar arăta, în contextul candidaturii sale la prezidenţiale,  că „nu se poate impune pe plan extern”.

„Vorbiţi serios? Vă întreb şi eu, vorbiţi serios? Cum adică nu mă pot impune? Eu încerc să ies din logica tâmpită în care s-a jucat zeci de ani de zile, la fel ca şi Sorin Grindeanu în zona de Transporturi, şi dumneavoastră mă judecaţi că e o slăbiciune că eu negociez şi vreau să găsesc cea mai bună persoană care să reprezinte România. Iertaţi-mă, cred că datoria mea faţă de români este să obţin cel mai bun portofoliu pentru România, persoanele, întotdeauna, sunt un lucru secundar. Avem soluţii pentru toate cele 27 (portofolii), până acum. Cu dl Nicolae Ciucă, astăzi de dimineaţă am discutat în ceea ce priveşte negocierea pentru portofoliu. Nu este singurul lider politic cu care am discuţii în această perioadă. Aceste discuţii, inclusiv cu preşedinta Comisiei, nu sunt secrete, sunt doar discrete, cum e normal”, s-a răstit la el Ciolacu.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version