Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la începutul ședinței de guvern, că el și partenerul său din coaliție, Nicolae Ciucă (PNL), vor decide peste câteva zile data primului tur de scrutin prezidențial.

„Săptămâna viitoare stabilim la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, se va desfășura primul tur” , a spus Ciolacu.

Așadar, PSD nu cedează decât amânarea cu două săptămâni a primului tur de scrutin pentru prezidențiale de la data stabilită deja printr-o lege adoptată pe 5 martie, la propunerea UDMR.

Legea privind devansarea alegerii preşedintelui României, adoptată de PSD-PNL-UDMR; merge la promulgare la Iohannis

„Cu cel puţin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabileşte data alegerilor prin hotărâre”, prevede un articol din legea privind schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Așadar, timpul este scurt iar Guvernul trebuie să se grăbească.

După negocierile de marți eșuate, în coaliție au rămas două variante în lucru: primul tur pe 15 septembrie și al doilea pe 29 septembrie – variantă deja convenită deja de PSD și PNL, în primăvară – sau primul tur pe 29 septembrie și al doilea tur pe 13 octombrie.

CCR: Devansarea în septembrie a alegerilor prezidențiale, constituțională. Contestația USR, respinsă

PNL s-a răzgândit și a cerut revenirea alegerilor prezidențiale la data inițială, în noiembrie, sau în orice caz mai târziu de luna septembrie, după ce agreaseră în martie ca alegerile să fie pe 15 septembrie – primul tur – și pe 29 septembrie al doilea tur.

Acum, Ciucă a invocat începerea anului școlar în septembrie și perturbarea activității elevilor, de parcă liberalii nu ar fi știut în martie acest lucru.

Tertipul lui Ciucă pentru a readuce prezidențialele în decembrie, când Guvernul Ciolacu va decide noile taxe

„În urma deciziilor din coaliția de guvernare, îi solicit domnului vicepremier și ministru al afacerilor interne, Cătălin Predoiu să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidențiale”, a precizat Ciolacu.

 

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version