Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, și-a depus candidatura la prezidențiale și listele cu semnături de la susținători, sâmbătă, la Biroul Electoral Central (BEC), transmițându-le românilor un mesaj de unitate.

„Am un crez politic, acela de a uni, mai ales că nu îmi este foarte greu să fac comparaţie cu ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani. Eu cred că perioada în care trebuie preşedintele să se ocupe să distrugă un partid politic sau preşedintele trebuie să arate ură faţă de adversarii politici şi să îi considere pe adversarii politici duşmani politici, cred că acea perioadă trebuie să ia sfârşit”, a declarat Ciolacu.

El a spus din nou,la fel ca la congresul PSD, că puterea trebuie împărțită, iar un plan pentru țară trebuie asumat atât de putere, cât şi de opoziţie.

Pe de altă parte, Ciolacu a arătat că preşedintele României trebuie să dea explicaţii asupra programului său, când face deplasări de ce le face, ce îşi propune şi ce s-a realizat, ce a câştigat România.

„Sunt ferm convins că vom avea un preşedinte echilibrat şi normal, care va şti în primul şi în primul rând ce nu trebuie făcut”, a adăugat Marcel Ciolacu.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version