Premierul PSD Marcel Ciolacu mimează transparența, după așa-zisele „negocieri” în spatele ușilor închise cu partenerul său de coaliție, Nicolae Ciucă (PNL), pe noile măsuri fiscale.

Ciolacu a declarat, marți, că mult discutatul pachet de legi pe care își va angaja răspunderea în fața Parlamentului, „nu va trece noaptea, pe furiș”, ci vor putea fi depuse amendamente. 

Iată precizările:

„Până la finalul lunii (septembrie n.r.) terminăm tot circuitul, inclusiv asumarea răspunderii în fața Parlamentului. Am așteptat și am tot urmărit să văd unde este așa zisa austeritate, dar eu am citit în actul normativ că o să crească salariul.

România a învățat din fosta criză, când s-a făcut o greșeală majoră prin tăierea salariilor românilor. Asta nu se mai întâmpla. Nu am văzut nimic de austeritate. Este adevărat, unii care au salarii foarte mari, din punctul meu de veder în sistemul bugetar, nu vor beneficia de vouchere de vacanță.

Primul pachet finalizat de domnul ministru al Finanțelor va fi pachetul contra evaziunii. Pe urmă va fi reforma din sistemul bugetar și al treilea este pachetul fiscal, astfel încât România să fie sustenabilă și anul acesta, dar și anul viitor.

Veți vedea în 2-3 zile tot pachetul, nimeni nu-l va trece noaptea pe furiș. Va fi în transparență, va trece prin Guvern, va fi depus la Parlament unde se vor putea depune amendamente”.

Întrebat care va fi pragul până la care bugetarii vor primi vouchere de vacanță, Ciolacu a spus: „Propunerea va fi pentru pentru salariile de peste 8000 de lei net, adică peste 14.000 de lei brut”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version