Liderul PLUS, Dacian Cioloş, l-a atacat pe președintele Klaus Iohannis duminică, în timpul unui miting al Alianţei 2020 USR-PLUS susţinut la Timişoara.

“Un Parlament rău intenţionat şi un preşedinte fără soluţii pun statul într-un echilibru precar, care foloseşte electoral ambelor părţi. Din ecuaţie lipsesc cetăţenii şi interesul social. Vom face o reformă constituţională profundă care pleacă de la aceste realităţi şi care să aibă în vedere şi interesul social. Avem o Curte Constituţională politizată în care o bună parte din societate şi-a pierdut încrederea. Dragnea şi-a pus săptămâna aceasta oameni şi la Curtea Constituţională. Curtea Constituţională trebuie depolitizată. Trebuie să le luăm demnitarilor scutul imunităţii de după care îşi bat joc de justiţie (…), să dăm posibilitatea confiscării averilor nejustificate”, a afirmat Dacian Cioloş.

“Dacă nominalizezi în fruntea Guvernului chiar toate marionetele unuia ca Dragnea, tu ca preşedinte trebuie să-ţi asumi responsabilitatea pentru nominalizare. Vom crea şi mecanismele necesare dizolvării Parlamentului, atunci când e cazul. Crede Parlamentul la un moment dat că preşedintele a greşit şi trebuie suspendat, bine, dar dacă vor pierde referendumul aceşti oameni din Parlament care au (cerut, n.r.) suspendarea preşedintelui trebuie să respecte voinţa poporului şi să plece ei acasă. Trăim într-un sistem în care nu poţi declanşa alegeri anticipate. Vom schimba şi aceste prevederi”, a adăugat Cioloş.

El consideră că viitoarea Constituţie a României trebuie să precizeze mai clar responsabilitatea guvernării, preşedintele şi guvernul trebuind să lucreze împreună, dar pentru aceasta preşedintele ţării trebuie să îşi asume decizii.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version