Premierul Dacian Cioloș îi îndeamnă pe părinți să refuze să dea copii legalizate la școală și să-i trimită la ministrul Educației pe cei care le cer.

ciolos

“Sa stiti ca în învățământ tot copii legalizate ni se cer, aici nu se simplifica deloc, dimpotrivă”, reclamă pe pagina lui de Facebook o cititoare.

“Ministrul a dat deja un Ordin pentru schimbarea procedurii. Puteți refuza să dați copie legalizată și să-i trimiteți pe cei care vă cer asta la ministru. Din păcate, reflexele proaste se schimbă mai lent decât deciziile”, i-a răspuns Cioloș.

Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a aprobat la începutul lunii august un ordin care prevede că în cadrul instituțiilor din sistemul de învățământ sunt acceptate în relația cu cetățenii documentele conform cu originalul, în locul celor autentificate notarial.

Tot ca răspuns la un comentariu pe Facebook, Cioloș a dat asigurări că nu se întoarce la Bruxelles la finalul mandatului. “Nicio grijă, nu merg nicăieri. Mai am treabă aici”, afirmă premierul.

ciolos debirocratizare

Comentariile au apărut imediat la postarea de duminică dimineață a premierului referitoare la debirocratizare:

“La numai două luni de la adoptarea primului pachet pentru simplificare, începem să vedem primele rezultate: mai puține documente pe care oamenii trebuie să le aducă la instituții, mai puține drumuri la ghișee, mai puține cheltuieli. Am discutat ieri cu miniștrii în cadrul unei ședințe de Guvern suplimentare despre progresele făcute, pentru că există progrese in mai multe domenii: eliminarea cerinţei de depunere a copiilor legalizate după documente, acceptarea copiei după buletin în format electronic, solicitarea cazierului de către instituții direct unităților de poliție.
De asemenea, am stabilit care vor fi pașii următori, iar în acest sens vom veni în curând cu propuneri consistente și pentru zona de fiscalitate și mediu de afaceri”.

author avatar
Madalin Bulf
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version