Liderul PNL, Florin Cîţu, le-a transmis partenerilor de guvernare de la PSD, care doresc renegocierea PNRR pentru a creşte pensiile, „să nu mai stea în România şi să discute despre acest lucru”, ci să meargă la Bruxelles şi să vină cu decizia.

„Cine doreşte să facă renegocierea şi are puterea de a convinge Comisia, ar fi bine să nu mai stea în România să discute despre acest lucru, pentru că pierdem timp. Să meargă la Bruxelles, să vină cu decizia şi, bineînţeles, toţi, după aceea, vom fi de acord. Toţi vrem să creştem veniturile, toţi vrem să creştem pensiile. Sunt mai multe discuţii, dar acum doar discutăm politic (…). Eu, când am avut nevoie să merg la Bruxelles, să renegociez lucruri pentru PNRR anul trecut, m-am urcat în avion şi am plecat la Bruxelles. Aşa se fac lucrurile, mergi acolo, vii înapoi cu decizia şi apoi o discutăm”, a declarat Cîţu, marţi, la Parlament.

„Doar stând de vorbă, noi uităm că avem două jaloane importante care vin la Ministerul Muncii, acum, la 31 martie. Una este despre legea salarizării, trebuie să avem un impact al legii salarizării pe care o avem în acest moment, dar şi un impact sau o evaluare a viitoarei legi a salarizării, acesta este un jalon. Avem un jalon pe pilonul II de pensii care trebuie făcut la 31 martie şi aş vrea să discutăm mai mult despre locuri de muncă în România, cum creăm locuri de muncă. Astea sunt politici care vin de la Ministerul Muncii. E foarte multă treabă acolo şi aş vrea să văd şi aceste lucruri discutate”, a adăugat Cîţu.

Despre procentul de 9,4% din PIB alocat în PNRR pentru pensii, liderul PNL a spus:

„Depinde în ce PIB discutăm, 9,4% din PIB-ul de acum doi ani de zile poate că nu era suficient. 9,4% din PIB-ul pe care noi l-am prezentat anul trecut este suficient, pentru că anul trecut am plătit aproape 8% şi au crescut pensiile. De asta suntem la guvernare, să creştem PIB-ul şi nu să-l menţinem. S-a putut anul trecut să depăşim creşterea economică estimată, eu aş vedea toate premisele să depăşim. Anul acesta o scădere a estimărilor de PIB eu aş lua-o ca neîndeplinire a actului de guvernare. Deci trebuie să fim mai ambiţioşi, să avem o creştere economică mai mare”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version