Premierul florin Cîțu a declarat miercuri, despre restructurările anunțate de Claudiul Năsui la Ministerul Economiei, că nu se pot face concedieri, însă directorii generali vor deveni directori.
„Cred că e vorba de redefinire, directorul general devine director, nu pleacă acasă, devine director. Despre asta este vorba, dar încă nu am văzut proiectul final. Deci, nu este vorba de concedieri, este vorba doar de comasarea unor direcţii care nu mai sunt direcţii generale şi poate sunt mai puţine. În condiţiile actuale, este foarte complicat să faci concedieri, dar se pot reduce costurile, prin comasarea direcţiilor, şi este exact ceea ce am spus eu să se întâmple, să nu mai avem aşa mulţi directori generali în ministere”, a spus premierul.
Năsui: Reducem 39% din funcţiile de conducere şi 30% din cele de execuţie de la minister
Cîțu a precizat că toate ministerele trebuie să facă o reorganizare pe aceste principii:
„Din punctul meu de vedere, avem în prea multe ministere prea mulţi directori generali. Aceste funcţii au fost create în ultimii ani, când guverna PSD-ul, erau direcţii care au fost sparte şi se creau direcţii generale, nu este nevoie de aşa de mulţi directori generali”.