Prim-ministrul Nicolae Ciucă a dicutat marţi, într-o videoconferinţă, cu premierul Bulgaria, Galab Donev, la două luni de la eșecul primirii celor două țări în spațiul Schengen.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei doi şefi de Guvern au confirmat interesul pentru avansarea paşilor concreţi în vederea asigurării navigabilităţii permanente pe Dunăre şi construirea unui pod nou în zona Giurgiu-Ruse, acestea fiind proiecte complementare, în concordanţă cu interesele ambelor state, ale întregii regiuni şi ale UE în ansamblu.

În context, prim-ministrul Ciucă a încurajat partea bulgară să finalizeze procedurile interne necesare aprobării şi implementării proiectului european Fast Danube, care, prin dragarea Dunării, va asigura condiţii propice de navigaţie indiferent de sezon.

Totodată, cei doi lideri au agreat să fie continuate discuţiile asupra dezvoltării de proiecte comune în domeniul energiei regenerabile.

De asemenea, premierii Ciucă şi Donev au reconfirmat interesul comun al României şi Bulgariei de a adera la Spaţiul Schengen în cursul acestui an, apreciind importanţa menţinerii bunei cooperări şi coordonări în plan bilateral şi european.

“În acest context, a fost subliniată necesitatea de a sprijini soluţii europene pentru continuarea combaterii migraţiei ilegale şi protejarea frontierelor externe ale Uniunii Europene”, se arată în comunicat. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version