UPDATE: În Monitorul Oficial a fost publicată, joi, HG 1.369 prin care Guvernul Ciolacu a desecretizat HG 0999/2022 semnătă de fostul premier Nicolae Ciucă, de fostul secretar general al Guvernului, Marian Neacşu, de şeful RA-APPS, Marius Grăjdan, şi de fostul ministru al Finanţelor, Adrian Câciu.
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, este demascat joi de contracandidatul său la prezidențiale, premierul Marcel Ciolacu (PSD), care a dispus în urmă cu câteva zile, desecretizarea documentelor referitoare la destinația vilei de lux din Bd. Aviatorilor, pregătită pe bani grei, din fonduri publice, pentru Klaus Iohannis, ca locuință după ce nu va mai fi șef al statului, în decembrie.
Astfel, conform documentului desecretizat de Guvern, joi, Nicolae Ciucă este cel care a semnat, ca prim-ministru, în iulie 2022, Hotărârea de Guvern nr. 0999 „privind trecerea unui imobil aflat în administrarea RAAPPS din domeniul privat al statului în domeniul public al statului, atribuirea destinației acestuia ca reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului”.
Potrivit unui comunicat al Secretariatului General al Guvernului (SGG) condus de Mircea Abrudean (PNL), HG din 2022 a fost postată pe site-ul SGG.
SGG nu spune dacă vila din Aviatorilor îi este pregătită lui Iohannis: 13,8 milioane lei (2,8 mil. euro) fără TVA, cheltuiți până acum
În hotărâre se prevede negru pe alb că imobilul din B-dul Aviatorilor nr. 86 va avea destinația de reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului.
Ciolacu și Ciucă au așteptat campania electorală ca să se laude cu desecretizarea cheltuielilor de la vila din Aviatorilor pregătită pentru Iohannis