Generalul prim-ministru Nicolae Ciucă face pe niznaiul, la 32 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990. Parchetele și instanțele militare au mătrășit dosarul, Ion Iliescu și complicii săi sunt în libertate, iar PSD e la putere, alături de PNL.
Ciucă dă însă asigurări că „gândurile noastre se îndreaptă către victimele manipulărilor şi represiunilor brutale” și invocă războiul din Ucraina, care „ne obligă să conştientizăm caracterul nociv al diversiunilor promovate prin multitudinea canalelor de informare moderne”.
Mai mult, Guvernul PNL-PSD-UDMR condus de generalul Ciucă îl folosește într-un exercițiu de imagine pe Iliescu, căruia îi retrage carnetul de… revoluționar:
Ion Iliescu rămâne la 92 de ani fără carnet de revoluționar. Din 1990 are titlul și privilegiile de „luptător pentru victoria Revoluției din 1989”
Publicăm integral mesajul:
„Se împlinesc 32 de ani de la unul dintre cele mai dureroase momente ale istoriei noastre post-decembriste, Mineriada din 13-15 iunie 1990, prin care manifestaţia-maraton a societăţii civile împotriva neo-comunismului, desfăşurată în Piaţa Universităţii, a fost înăbuşită prin instigarea unor români împotriva altor români.
România încă îşi căuta calea către adevărata democraţie. Pentru cei născuţi mai târziu, evenimentele din primăvara-vara anului 1990 reprezintă o pagină din istoria recentă, asupra căreia consider că suntem datori să reflectăm şi unii şi alţii, pentru ca societatea românească să nu mai devină vreodată victimă a diversiunilor şi propagandei mincinoase.
România mizează acum pe stabilitatea şi securitatea conferite de apartenenţa la Uniunea Europeană şi la Alianţa Nord-Atlantică.
Dar contextul dificil creat la nivel global de agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei ne obligă să rămânem prudenţi, să filtrăm obiectiv orice informaţii, să conştientizăm caracterul nociv al diversiunilor promovate prin multitudinea canalelor de informare moderne şi, nu în ultimul rând, să apărăm şi să respectăm drepturile cetăţenilor.
Trebuie continuată consolidarea valorilor democratice şi integrarea României în arhitectura instituţională generată alături de partenerii occidentali.
Gândurile noastre se îndreaptă, astăzi, către victimele manipulărilor şi represiunilor brutale şi familiile acestora. Suntem datori să continuăm consolidarea valorilor democratice şi integrarea României în arhitectura instituţională generată alături de partenerii noştri occidentali, care oferă, mai ales în astfel de perioade, garanţia securităţii şi bunăstării”.
La 32 de ani de la crimele lui Ion Iliescu și a complicilor săi comise în Decembrie 1989 și la Mineriada din 1990, parchetele și instanțele militareau mătrășit dosarele.
În urma unor decizii CEDO, Ion Iliescu a fost trimis în judecată în dosarele Revoluției și Mineriade, însă ambele dosare au fost retrimise procurorilor, pentru refacerea rechizitoriilor.