Premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări, miercuri, că supraimpozitarea pe care o clocește coaliția PNL-PSD-UDMR va fi doar la stat.

El a admis că se vorbește de un impozit de 16% pe veniturile bugetarilor care depășesc indemnizația președintelui Klaus Iohannis.

„Este vorba de un impozit care în acest moment a fost cât se poate de bine clarificate în ceea ce priveşte depăşirea salariilor la stat peste cel al preşedintelui. În acest moment, aşa cum am discutat, doar la stat. (..) Procentul de 16% fost discutat pentru că acesta funcţionează şi impozitul pe legea finanţelor”.

Ciucă: „Nu discutăm despre supraimpozitare, ci despre impozitarea anumitor venituri”

Întrebat despre riscul ca o astfel de măsură să fie neconstituţională, el a dat asigurări că „orice măsură pe care o vor lua trebuie să aibă şi susţinere juridică”.

„Motiv pentru care, cei care vin şi propun un astfel de demers trebuie să vină cu toate elementele”, a spus Ciucă, referindu-se la liderul PSD, Marcel Ciolacu. și la ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

Dar „nu este absolut nimic bătut în cuie”, a mai spus premierul, adăugând că urmează să vadă care sunt datele pe care i le va prezenta Ministerul Finanţelor, la nivelul căruia se face o analiză şi în funcţie de acestea se va lua decizia.

Ciolacu, scut pentru „specialul” Ciucă: „Sub nicio formă nu puteam prinde în OUG cumulul pensiei cu salariul!”
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version