Premierul Nicolae Ciucă a recunoscut, miercuri, că taxele și impozitele locale vor fi majorate cu 50%, la cererea baronilor locali, la 1 ianuarie 2023.
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, s-a codit să spună acest lucru, deși a declarat că un amendament a fost depus de PSD și PNL în Parlament, pentru modificarea OG 16/2022 care a făcut „praf” Codul fiscal în iunie.
Câciu: Parlamentul va actualiza grila impozitului pe proprietate – amendament PSD și PNL la OG 16/2022
Baronii locali sunt disperați să facă rost de bani pentru majorările salariale de până la 2.000 de lei/lună pe care le-au primit prin lege. Și urmăresc, în ton cu acest cadou primit de la parlamentarii PNL-PSD-UDMR-Minorități, să le crească salariile subalternilor – clientela de partid.
Iată ce a spus Ciucă, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia:
„Este un amendament care a fost discutat şi la nivelul coaliţiei, a fost discutat şi cu reprezentanţii autorităţilor locale, atât cu Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, cu Asociaţia Municipiilor, a oraşelor, a comunelor, fiecare dintre dumnealor venind şi ridicând problema că vechea formulă din Codul Fiscal prevedea o serie întreagă de demersuri tehnice, anume acea ridicare a nivelului de impozit în funcţie de valoarea cuprinsă în grilele notariale, ceea ce, la nivelul autorităţilor locale, tehnic era imposibil de realizat până la finale anului. De aceea s-a solicitat şi s-a obţinut acordul politic ca această decizie să fie amânată, în schimb se introduce amendamentul astfel încât acestea să fie crescute cu 50% faţă de valoarea iniţială, din ceea ce există acum”.
Premierul a insistat că este vorba despre „o decizie care a fost luată în coaliţie”.
OG 16, adoptată la mijlocul lunii iulie, a modificat din temelii modul de calcul al taxelor și impozitelor locale începând din 2023.
Guvernul a mărit taxe și impozite. Codul fiscal, modificat de Câciu. Ciucă: „Am făcut tot ceea ce a depins de noi”
Dar primarul Clujului, Emil Boc- președinte al Asociației Municipiilor din România, a venit peste Ciucă la Guvern și l-a convind să amâne noua procedură de calcul al taxelor și impozitelor locale. A „omis” să spună, însă, că aceste dări către primării vor fi majorate.
Primarii în frunte cu Boc l-au convins pe Ciucă: Modificarea impozitelor locale se amână
Totuși, primarii și președinții de CJ trebuie să facă rost de bani ca să-și mărească indemnizațiile, precum și lefurile subalternilor, în așteptarea promulgării de către președintele Klaus Iohannis a legii adoptate în acest sens săptămâna trecută, de majoritatea parlamentară PNL-PSD-UDMR-Minorități.
Lege adoptată! Lefuri mărite pentru aleșii locali. Chiar și pentru penalii Alexe și Chirica!
Până atunci însă, USR a atacat legea la CCR: