Premierul Nicolae Ciucă se spală pe mâini și închide orice discuție cu profesorii, după adoptarea, joi, a Ordonanței de urgență (OUG) privind creșterile salariale refuzate de sindicatele din învățământ.
Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat, la briefingul de presă de la finalul ședinței Executivului:
„Astăzi putem să vă anunță că negocierile au luat sfârșit. Din dispoziția premierului, începând de astăzi ministrul Muncii va intensifica discuțiile pe grila din legea salarizării, iar ministra Deca va continua discuțiile pentru contractul colectiv de muncă”.
Întrebat dacă greva s-a încheiat, Cărbunaru a răspuns: „Negocierile s-au încheiat, acesta e mesajul pe care îl transmitem public”.
DOCUMENT. Ciucă forțează nota și adoptă OUG cu creșterile salariale propuse dar respinse de profesori: „Au garanția Coaliției”
De altfel, liderul Sindicatului „Spiru Haret” a criticat negocierile de formă din partea premierului Ciucă, la care a fost prezent și partenerul său de coaliție, Marcel Ciolacu: „Ne-au chemat să ne anunțe că a fost adoptată OUG. Nu există niciun element de noutate”.
El a adăugat că „mai departe, încă se pot continua negocierile la nivelul Ministerului Muncii pe viitoarea lege”.