După ce i-a eliberat până acum lui Traian Băsescu 4 adeverințe de necolaborare cu Securitatea, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a decis să se adreseze instanței de contencios a Curții de Apel București, pentru “stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii”.
CNSAS nu îi precizează numele, în comunicatul de presă transmis joi seară:
„Colegiul a aprobat Nota de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, pentru următoarea categorie de persoane:
– art. 3 lit. b, art. 5 alin.1 (deputat sau senator în Parlamentul României, membru în Parlamentul European) – 1 persoană;”.
Fostul șef al statului a fost reverificat în contextul candidaturii din partea PMP la alegerile pentru Parlamentul European.
Totodată, CNSAS a eliberat adeverințe de necolaborare pentru 19 candidați la europarlamentare, iar pentru 36 de candidați verificați anterior, a dispus menținerea acestora.
De asemenea, “Colegiul a acreditat 12 persoane în calitate de cercetători externi, ca urmare a analizării cererilor de acreditare şi a documentelor cuprinzând tematicile de studiu aferente”, se mai arată în comunicat.
Colegiul CNSAS a votat, joi, în unanimitate, reverificarea fostului președinte Traian Băsescu în relația cu Securitatea după ce ar fi apărut elemente noi la dosar.
Verificat de un fost angajat la SRI
Potrivit unor surse citate de Europa Liberă, Traian Băsescu a fost verificat din oficiu, în postura de candidat la europarlamentare, iar cercetarea ar fi fost făcută de un angajat al Direcției de Investigații.
Acesta ar fi lucrat individual, fără să spună nimănui nimic, iar marți a pus raportul pe masa Colegiului CNSAS. Potrivit surselor, respectivul ar fi fost angajat al SRI înainte să vină la CNSAS.
Investigația CNSAS, pe vremea când Băsescu era student
Perioada la care se referă investigația nu este cea în care Traian Băsescu a lucrat la Anvers, ci în care era student la Institutul de Marină din Constanța.
Documentele din arhivele fostei Securități pe baza cărora CNSAS a aprobat joi nota de constatare fuseseră primite de instituție încă din 2006, dar nu au fost studiate până acum, au declarat pentru G4Media.ro surse din CNSAS. Mai mult, în CNSAS ar exista și o notă prin care funcționarii instituției din Direcția investigații au cerut indicații în legătură cu documentele, notă rămasă însă fără răspuns.
Dosarul de rețea este gol
Însă, potrivit informațiilor Europa Liberă, dosarul de rețea contine doar coperțile pe microfilm, iar notele informative, două la număr până în acest moment, au fost descoperite în dosarele altor persoane care aveau dosare de urmărire informative (DUI). Dosarul de rețea este practic gol, deci nu conține un angajament cu Securitatea, dar pe copertă apare numărul dosarului, numele real și numele conspirativ.
Antena 3 susține că numele conspirativ al lui Băsescu era “Petrov”.
Băsescu neagă
Fostul președinte susține însă, la fel ca în 2006, că nu a semnat niciun angajament cu Securitatea și nu a dat note informative.
Întrebat despre reverificarea sa de către CNSAS, Băsescu s-a rezumat să declare: “Foarte bine, e corectă”.
Cea mai recentă adeverință i-a fost eliberată de CNSAS lui Băsescu în anul 2013.
Celelalte adeverințe de necolaborare cu Securitatea au fost emise de CNSAS pentru Traian Băsescu în anii 2002, 2004 şi 2006, când acesta a candidat la prezidențiale și în urma unor plângeri, includiv a lui Mugur Ciuvică, de la Antena 3.