Se repetă „șmecheria” PSD din 2014, dar cu alți autori: OUG 55 emisă de Guvernul Ponta (cu Dragnea ministru al Dezvoltării) a permis pentru 45 de zile „migrarea” aleșilor locali, iar CCE a declarat-o neconstituțională abia după alegeri, cînd deja își produsese efectele…

PSD și PNL legalizează traseismul politic pentru aleșii locali, cu 3 luni înainte de alegerile pe care a deciz să le devanseze de la sfârșitul lunii septembrie și să le comaseze cu europarlamentarele, pe 9 iunie.

Concret, primarii, președinții de Consilii Județene, consilierii locali și consilierii județeni vor putea, începând cu data de 9 aprilie, să migreze la alt partid fără riscul de a-și pierde mandatul, așa cum prevede acum legea.

Liderii PSD și PNL au convenit, în ședința coaliției de marți seară, să modifice legislația.

„Copy-paste”  Dragnea

La fel a procedat, în 2014, Guvernul Ponta, care a aprobat OUG nr. 55, supranumită de adversari „Ordonanţa Traseismului”, prin care aleşii locali – primari, consilieri locali, preşedinţi de CJ şi consilieri judeţeni au fost, practic, invitaţi să migreze la PSD -, cu o derogare de 45 de zile de la legea care interzice părăsirea partidului în timpul mandatului, sub pedeapsa pierderii funcţiei obţinute la alegerile locale.

Totul s-a întâmplat cu 3 luni înainte de campania electorală pentru localele din 2014, când primarii de comune au fost momiţi cu fonduri importante de la buget, date de Liviu Dragnea, care era pe atunci ministrul Dezvoltării Regionale, ca să intre în PSD, pe considerentul că Victor Ponta va fi ales preşedinte.

PNL, aflat atunci în opoziție, a lansat un val de acuzații la adresa PSD, denumind OUG 55 drept „Ordonanța Traseismului”.

Vasile Blaga, ameninţări grave: Cei 500 de primari racolaţi de PSD ar putea avea probleme cu DNA

În decembrie, imediat după alegeri, Curtea Costituţională a decis că OUG 55/2014 este neconstituţională, însă ea îşi produsese deja efectele.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version