După două zile în care a purtat negocieri cu principalii actori de pe scena politică, preşedintele Klaus Iohannis a tras câteva concluzii.

iohannis 1

Printre altele, Iohannis a precizat că niciunul dintre partidele politice nu a oferit o variantă clară pentru postul de premier şi a rămas cu senzaţia că politicienii care i-au călcat pragul la Palatul Cotroceni vor, mai degrabă, un guvern tehnocrat sau alegeri anticipate.

De asemenea, Iohannis a anunţat că aceste consultări vor continua marţi şi a promis că până atunci va merge în stradă, pentru a discuta cu oamenii care protestează în fiecare seară la Piaţa Universităţii.

Totuşi, Iohannis a precizat că nu va divulga ziua sau ora când va merge în piaţă. Preşedintele României nu vrea să transforme această acţiune într-un show mediatic şi va încerca să meargă în Piaţă cât mai incongnito.

Iohannis a recunoscut că “este nevoie de o schimbare a întregii clase politice şi nu doar o schimbare a Guvernului” şi că “am primit propuneri oneste din partea reprezentanţilor societăţii civile. Le voi prezenta şi partidelor politice”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version