Minciuna are picioare scurte, iar ministrul Justiției, Tudorel Toader, se vede pus în situația jenantă de a fi blamat public pentru acest lucru extrem de grav pentru un demnitar aflat la cel mai înalt nivel în Justiție.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) i-a transmis luni lui Augustin Lazăr că nu există niciun document în dosarul său de candidatură din aprilie 2016 la funcția de Procuror General al României în care să facă referire la “o rezoluţie de clasare care privea preşedintele României în funcţie”.

Augustin Lazăr a solicitat săptămâna trecută Direcţiei resurse umane şi organizare din cadrul CSM să i se elibereze o copie a “rezoluţiei de clasare care privea preşedintele României în funcţie”, document invocat de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în Raportului privind activitatea managerială a Procurorului General al României.

“Urmare a adresei dumneavoastră (…), vă aducem la cunoştinţă că în urma verificării documentaţiei ataşate la lucrarea noastră (…) (având ca obiect avizarea propunerii ministrului Justiţiei de numire în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a domnului Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia), nu a fost identificat niciun document cu obiectul invocat în solicitarea dumneavoastră”, se arată în documentul transmis de CSM lui Augustin Lazăr.

Toader a declanșat săptămâna trecută procedura de revocare din funcţie a lui Lazăr, cu 6 luni înaintea încheierii mandatului acestuia de 3 ani la șefia Ministerului Public.

Ministrul îi aduce lui Lazăr 20 de capete de acuzare, exact ca șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, pe care a reușit să o revoce în urmă cu 3 luni, înainte de a i se încheia și ei mandatul (aprilie 2019).

În Raportul privind activitatea managerială, Toader precizează că preşedintele Klaus Iohannis nu ar fi verificat regularitatea procedurii de numire a lui Augustin Lazăr în funcţia de procuror general al României, propunerea fiind făcută de ministrul Justiţiei de la acea dată cu nerespectarea prevederilor legale.

“Nu cunoaştem dacă motivul acestei scăpări are vreo legătură cu faptul că în dosarul de candidatură al actualului procuror general era tocmai o rezoluţie de clasare care privea preşedintele României în funcţie”, a scris Toader în raport. 

Prună: Este foarte grav că Toader a avut acces la dosarul lui Lazăr

Raluca Prună, ministrul Justiției care l-a propus pe Augustin Lazăr în aprilie 2016 pentru funcția de Procuror General al României, a declarat că este foarte grav că Tudorel Toader a avut acces la dosarul de candidatură a lui Augustin Lazăr.

Dincolo de acest lucru, Raluca Prună a negat că mapa profesională a lui Lazăr a cuprins vreo clasare de dosar a lui Iohannis.

„Adevărul e simplu. E cel din comunicatul procurorului general. Societatea pe care PSD-ALDE, prin slugile sale cele mai de disprețuit încearcă să o construiască, este una în care delatorii dau cu piatra, iar oamenii drepți trebuie să se explice“, a comentat fostul ministru al Justiției din Guvernul Cioloș. 

„Aș vrea să mă uit în ochii delatorilor, să văd dacă a mai rămas ceva care să merite oboseala de a le ține minte numele“, a adăugat Raluca Prună în privința documentelor depuse în procedura de numire în funcție a lui Augustin Lazăr.

Ea a publicat pe pagina sa de Facebook avizul favorabil dat de CSM lui Lazăr în aprilie 2016:

Download (PDF, Unknown)

totodată, Prună a făcut următoarele precizări:

“Sunt ministrul justitiei care a facut propunerea de numire a domnului Augustin Lazar in functia de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Am obligatia de a raspunde public afirmatiilor ministrului Toader privind pretinsa nelegalitatea a acestei propuneri. Fac urmatoarele precizari:

1. La momentul formularii propunerii, procurorul Augustin Lazar indeplinea toate criteriile formale (vechime de 10 ani, calificativul “foarte bine” la ultima evaluare profesionala, absenta vreunei sancționari disciplinare în ultimii 3 ani), potrivit legii 303/2004.

2. Aceste criterii formale au fost reverificate de Consiliul Superior al Magistraturii, inainte de acordarea avizului, prin consultarea dosarului profesional al candidatului aflat in gestionarea Consiliului. Avizul CSM cu privire la propunerea de numire a procurorului Augustin Lazar in functia de procuror general Romaniei confirma indeplinirea tuturor criteriilor legale si a celor de procedura. Avizul a fost dat cu unanimitate.

3. Inaintarea propunerii in vederea numirii de catre Presedintele Romaniei a cuprins toate elementele cerute de lege.

Cateva elemente suplimentare. Procurorul Augustin Lazar avea la data propunerii 34 de ani neintrerupti in profesie si numai calificativul ‘foarte bine’ de-a lungul intregii cariere. La momentul propunerii, Augustin Lazar era procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia, la al doilea mandat obtinut prin concurs organizat de CSM. Consiliul verifica criteriile formale de vechime, calificativ si absenta sanctiunilor profesionale inainte de numirea in functia de conducere. CSM a verificat indeplinirea conditiilor, in decembrie 2015. cand procurorul Lazar a obtinut prin concurs al doilea mandat de procuror general al Parchetului de pe langa Curtea Apel Alba Iulia. Si, asa cum am precizat, in aprilie 2016 cand am inaintat propunerea de numire in functia de procuror general al Romaniei”.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version