Cu fix 5 zile înainte de un nou miting în 10 august, ministrul interimar al Internelor, Mihai Fifor l-a schimbat pe colonelul Ionuț Sindile din funcția de șef provizoriu al Jandarmeriei, acesta din urmă fiind urmărit penal de procurorii militari pentru că a coordonat violențele jandarmilor, în urmă cu un an, față de cei peste 100.000 de protestatari pașnici din Piața Victoriei.

sursă foto România Liberă

Lui Sindile îi expira în 15 august împuternicirea dată de Carmen Dan, iar Fifor vrea să nu-l prindă 10 August cu el în fruntea Jandarmeriei. 

“Am luat niște decizii organizatorice: încetează împuternici rea lui Cătălin Sindile la șefia Jandarmeriei. Este împuternicit la comanda Jandarmeriei Române șeful Jandarmeriei Dolj, Constantin Florea. Aștept să facă de îndată o analiză a Jandarmeriei și să-mi prezinte măsuri de eficientizare într-o săptămână”, a anunțat luni, într-o declarație la ora 18.00, Mihai Fifor.

Peste 800 de persoane au formulat plângere împotriva jandarmilor. Până acum au fost puși sub acuzare şefii Jandarmeriei, coloneii Ionuţ Sindile şi Sebastian Cucoş, şi maiorul Laurenţiu Cazan, comandantul operaţiunii din Piaţa Victoriei. 

În luna mai 2019, Secția militară a extins urmărirea penală in rem pentru complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă.

În 26 iunie, DIICOT a cerut pentru “studiu” dosarul deschis de procurorii Secției militare a Parchetului General, solicitare invocată pentru a corobora datele din ancheta in rem deschisă de DIICOT în urma plângerii penale de lovitură de stat, pe care au depus-o șefii Jandarmeriei, urmăriți penal.

Acuzații extinse în dosarul violențelor Jandarmeriei la Mitingul Diasporei din 10 august
Maiorul Cazan își acoperă executanții violenți: Indicativul de pe casca jandarmilor nu mai corespundea
Carmen Dan l-a promovat șef la Jandarmeria București pe maiorul Cazan, cel care spunea că indicativele de pe căștile jandarmilor bătăuși au fost acoperite pentru că nu mai corespundeau 

Însă șefii Jandarmeriei, după ce liderul PSD Liviu Dragnea a acuzat o tentativă de “lovitură de stat” de către protestatarii pașnici de la mitingul diasporei, au depus o plângere penală la DIICOT, pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale. 

Astfel, șefii Jandarmeriei au invocat articolul 397 alineatul 2 din Codul penal secțiunea Infracțiuni contra securității statului – Acțiuni împotriva ordinii constituționale, care prevede următoarele: “Întreprinderea de acțiuni violențe împotriva persoanelor sau bunurilor săvârsite de mai multe persoane impreună, în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau impiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea natională, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi”.

“Am cerut șefilor de inspectoratelor județene de poliție să îmi prezinte o analiză. Am cerut jandarmeriei creșterea numărului de patrule în școli”, a adăugat el.

Despra cazul Caracal, Mihai Fifor a spus că “este bine că se lucrează în ritm alert, însă informațiile din anchetă vor fi oferite de DIICOT”.

“Premierul a cerut urgentarea proiectului privind persoanele dispărute. Proiectul MAI aduce modificări esențiale privind intervenția în cazul persoanelor dispărute. În paralele, Raed Arafat va prezenta săptămâna aceasta primele concluzii ale grupului pe care îl coordonează”, a spus interimarul de la șefia Ministerului de Interne.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version