„PSD va propune în coaliţie majorarea salariului minim până la 3.000 de lei cu păstrare acelui mecanism de taxare a unei valori de 200 de lei. 2800 de lei vor fi taxaţi, iar 200 de lei rămân netaxaţi”, a anunțat miercuri, într-o conferinţă de presă la Neptun, ministrul Muncii, Marius Budăi.

„Ne dorim ca în România să nu mai existe sărăcie în muncă”, a precizat el.

Pe de altă parte, Budăi a arătat că recenta modificare a Codului fiscal, prin care contractele part-time sunt taxate la fel ca și cele full-timea fost bună: „Într-o lună contractele transforamte din part time în normă întreagă au fost de 100.000”.

PSD va propune și majorarea pensiei minime de la 1.000 de lei la 1.100 de lei, precum şi creşterea punctului de pensie de la 1.586 de lei la 1.745 de lei. Budăi a precizat că impactul bugetar pentru majorarea pensiilor este de 11 miliarde de lei.

O altă propunere este acordarea unor premii pentru elevii care au obţinut medalii la olimpiade internaţionale. Astfel, o medalie de bronz la o asemenea competiţie va fi recompensată cu 5.000 de euro, una de argint – 8.000 de euro şi o medalie de aur – 10.000 de euro. Şi profesorii acestor elevi vor fi recompensaţi.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version