Premierul desemnat Dacian Cioloş participă, miercuri, la consultări cu liderii principalelor partide politice.

ciolos 3

Noul premier al României s-a întâlnit deja cu copreşedinţii Partidului Naţional Liberal, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga. Cele două părţi au discutat aproximativ 40 de minute, iar la finalul întâlnirii copreşedinţii PNL au anunţat că “premisa pe care a expus-o domnul prim-ministru a fost una foarte clară. Miniştrii domniei sale vor fi specialişti, nu vor fi oameni care au carnet de partid”.

De asemenea, liderii PNL l-au lăudat pe Cioloş pe motiv că “este conştient că va trebui să pună la punct două mecanisme extrem de importante: unul în ceea ce priveşte colaborarea parlamentară şi unul de consultare cu mediul socio-profesional, cu ONG-urile”.

Alina Gorghiu şi Vasile Blaga au anunţat că Dacian Cioloş îşi va prezenta echipa până la sfârşitul acestei săptămâni şi noul premier va avea apoi o nouă rundă de consultări cu liderii principalelor partide politice, înainte de a solicita votul Parlamentului.

Până atunci, Cioloş va mai purta discuţii, miercuri, cu liderii PSD, UDMR şi UNPR. Există deja informaţii conform cărora social-democraţii vor să-şi impună doi oameni de bază în noul Guvern, respectiv pe Vasile Dâncu şi pe Liviu Voinea. Ultimul a fost şi propunerea de premier a PSD-ului, după îndepărtarea din funcţie a lui Victor Ponta şi după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că şi-ar dori un guvern tehnocrat.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version