Zi importantă pentru senatorul PSD Dan Şova, acesta urmând să fie audiat de membrii Comisiei Juridice a Senatului.

sova 2

Şova este acuzat de trafic de influenţă şi că a încasat o şpagă de 100.000 de euro, iar procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au solicitat Senatului ridicarea imunităţii parlamentare şi încuviinţarea reţinerii şi arestării a lui Şova.

Dosarul lui Şova are aproape 3.000 de pagini şi a ajuns la Comisia Juridică a Senatului. Şova are timp până la ora 14.00 să-şi studieze dosarul. După aceea, el urmează să fie audiat de membrii Comisiei, care vor da un aviz consultativ.

Soarta lui Şova va fi decisă miercuri, pe 2 decembrie, când se va vota în plenul Parlamentului dacă se impune reţinerea şi arestarea lui Şova. Senatorul PSD a mai fost în această situaţie, inclusiv în dosarul “Turceni-Rovinari”, cel în care este implicat şi fostul premier Victor Ponta, dar parlamentarii nu au încuviinţat atunci solicitările procurorilor DNA.

De această dată situaţia lui Şova este mult mai complicată. Aflaţi şi sub presiunea străzii, cei mai mulţi parlamentari, în frunte cu şefii PSD şi PNL, au anunţat deja că nu vor să se mai pună cu reprezentanţii Justiţiei şi că vor vota pentru ridicarea imunităţii lui Şova, reţinerea şi arestarea acestuia.

În schimb, cei de la ALDE au anunţat că aşteaptă să vadă referatul şi avizul Comisiei Juridice şi abia după aceea vor decide dacă votează pentru sau împotrivă.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version