Premierul Viorica Dăncilă i-a trimis miercuri președintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a noilor miniștri Daniel Suciu, pentru Dezvoltare, și Răzvan Cuc, pentru Transporturi.
Propunerile au fost votate în ședința Comitetului Executiv Național al PSD, marți seară, după respingerea de către Iohannis, de trei ori, a Olguței Vasilescu pentru portofoliul Dezvoltării și a lui Mircea Drăghici pentru cel al Transporturilor.
Olguța Vasilescu a fost respinsă, de asemenea, o dată de la ocuparea funcției de ministru al Transporturilor.
”Am făcut aceste nominalizări pentru a pune capăt situației de blocaj a activității Guvernului, mai ales că perioada de interimat la cele două ministere expiră. Dezvoltarea regională și transporturile sunt două domenii cheie, pentru care am prevăzut prin legea bugetului de stat sumele necesare pentru realizarea investițiilor de care România are nevoie. Pentru buna implementare a proiectelor de investiții este necesară coordonarea de către miniștri cu atribuții depline în exercitarea funcțiilor. Îmi exprim speranța că interesele României vor prima și, în scurt timp, Guvernul va putea să-și desfășoare activitatea în echipă completă”, arată Viorica Dăncilă, într-un comunicat de presă.
Răzvan Cuc a mai fost ministru al Transporturilor, în guvernele Grindeanu și Tudose, și a demisionat în toamna lui 2017. El s-a remarcat prin faptul că în madatele sale nu a început construirea niciunui kilometru de autostradă.
Liviu dragnea este însaă mulțumit de el: “A avut un mandat foarte bun, a fost forțat să-și dea demisia, a deblocat foarte multe lucruri blocate. Eu am mare încrede în capacitatea lui de a conduce ministerul Transporturilor”.