Deputatul penal Cătălin Rădulescu (PSD), condamnat la închisoare cu suspendare și cercetat penal într-un nou dosar – pentru amenințarea că îi mitraliază la propriu pe protestatari -, face slalom între Camera Deputaților și Senat pentru a depune proiecte de lege menite să-i salveze de pușcărie pe politicieni.

Astfel, înainte de Crăciun, Rădulescu a depus fie la Cameră, fie la Senat, inițiative legislative semnate de zeci de parlamentari PSD și prin care codurile penale să fie modificate astfel:

Demnitarii aleși să nu mai fie funcționari publici

O altă inițiativă legislativă, depusă în 18 decembrie la Senat, prevede excluderea din rândul funcționarilor publici a demnitarilor aleși prin vot.

Astfel, dintr-un foc, senatorii, deputaţii, preşedintele şi aleşii locali ar fi scoși de sub incidenţa prevederilor articolului 175 din Codul penal. Concret, aceştia nu vor mai putea fi cercetaţi pentru abuz în serviciu, conflict de interese, luare de mită și alte infracțiuni de corupție.

Iar aceasta, în ciuda faptului că magistrații Curții Constituționale s-au pronunțat o dată asupra acestui aspect, în ianuarie 2014, după “Marțea neagră” din 10 decembrie 2013, când PSD a încercat, la miezul nopții în Parlament, modificarea Codului penal.

sursă foto: Ziua de constanța
Astfel, CCR a decis că:

„(…) noile dispoziţii se constituie în veritabile cauze de impunitate a Preşedintelui României, a deputaţilor şi senatorilor, în ceea ce priveşte anumite infracţiuni din actualul Cod penal, cum ar fi: art.215 (Delapidarea), art.246 (Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor), art.247 (Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi), art.248 (Abuzul în serviciu contra intereselor publice), art.253 (Conflictul de interese), art.254 (Luarea de mită), art.256 (Primirea de foloase necuvenite), art.263 (Omisiunea sesizării organelor judiciare) sau art.289 (Falsul intelectual), respectiv în ceea ce priveşte anumite infracţiuni prevăzute în noul Cod penal, cum ar fi: art.267 (Omisiunea sesizării), art.289 (Luarea de mită), art.295 (Delapidarea), art.296 (Purtarea abuzivă), art.297 (Abuzul în serviciu), art.300 (Uzurparea funcţiei), art.301 (Conflictul de interese) sau art.321 (Falsul intelectual)”.

Ce prevede în prezent ART. 175: Funcţionar public

(1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:

a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;

b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

 

Cum vrea PSD să-l modifice:

(1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:

a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti sau exercită o funcţie publică, cu excepţia persoanelor care au fost alese în funcţii de demnitate publică.

b) se abrogă

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

În expunerea de motive, Rădulescu și cei 40 de semnatari susţin că din Statutul funcţionarilor publici şi din legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice „rezultă clar că persoanele care exercită demnităţi publice nu au calitatea de funcţionari publici”.

Intotero Natalia-Elena, PSD – vrea să fure și să NU facă pușcărie
Semnatarii iniţiativei legislative sunt următorii parlamentarii PSD – dacă de la bărbați te poți aștepta la astfel de aberații juridice, de la femei avem ceva pretenți:
  • Babuş Radu,
  • Bălănescu Alexandru,
  • Bontea Vlad,
  • Bucura-Oprescu Simona,
Bucura-Oprescu Simona, PSD – vrea să fure și să NU facă pușcărie
  • Căciulă Aurel,
  • Căruceru Aida-Cristina,
  • Cocoş Vasile,
  • Dinu Cristina-Elena,
Dr. Dinu Cristina-Elena – vrea să fure fără să facă pușcărie
  • Georgescu Nicolae,
  • Halici Nicuşor,
  • Iftimie Neculai,
  • Intotero Natalia-Elena,
  • Itu Cornel,
  • Lupaşcu Costel,
  • Macovei Silviu Nicu,
  • Matei Călin-Vasile-Andrei,
  • Moagher Laura-Mihaela,
Moagher Laura-Mihaela, PSD – vrea să fure fără să facă pușcărie
  • Neaţă Eugen,
  • Nicolae Andrei,
  • Nosa Iuliu,
  • Oteşanu Daniela,
Oteşanu Daniela, PSD – vrea să fure și să NU facă pușcărie
  • Paraschiv Rodica,
  • Păle Dănuţ,
  • Petric Octavian,
  • Pleşoianu Liviu Ioan Adrian,
  • Popa Ştefan-Ovidiu,
  • Pop Andrei,
  • Rădulescu Cătălin-Marian,
  • Simion Lucian-Eduard,
  • Spânu Ion,
  • Stancu Florinel,
  • Stativă Irinel Ioan,
  • Suciu Matei,
  • Şarapatin Elvira,
Şarapatin Elvira, PSD – vrea să fure și să NU facă pușcărie
  • Toma Ilie,
  • Ursu Răzvan-Ion,
  • Vasilică Radu Costin,
  • Velcea Nicolae,
  • Vîrză Mihăiţă,
  • Weber Mihai.

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version