Guvernul Ciolacu vine cu o nouă majorare pentru bugetari, în loc de restructurarea mult promisă. Un proiect de Ordonanță de urgență (OUG) în acest sens a fost lansat în consultare publică de ministra Muncii, Simona Bucura Oprescu. (Vezi document la finalul articolului)
Este vorba despre creșterea salariilor cu 10%, în două tranșe de câte 5%, a acelor bugetari care au protestat în ultima perioadă: instituții de cultură, Registrul Comerțului, diplomații, Apărare, Ordine publică și securitate națională, dar și din primării și instituții finanțate din venituri proprii ale Guvernului (angajații din aparatul de lucru al premierului Ciolacu, aflați acum în grevă japoneză) și Parlamentului.
Așadar, rețeta deja cunoscută a premierului Marcel Ciolacu se aplică în continuare, în an electoral: a aprobat în Guvern măsuri de restructurare a instituțiilor publice de la nivel central, cu termen de aplicare până la sfârșitul lui iunie, apoi a majorat salariile diverselor categorii de bugetari, prin diverse ordonanțe. Evident, în înțelegere cu sindicatele, pe un calendar bine stabilit. Iar acum a venit rândul bugetarilor amintiți mai sus.
Totodată, proiectul OUG propune decontări de ochelari, în limita a 500 de lei.
Ciolacu a declarat cu nonșalanță: „Este o cerinţă europeană cu decontările pentru ochelari până în suma de 500 lei; iar restul vorbim de majorări de 5% şi 5% categoriilor care nu au primit, celor care au venituri foarte mici”.
Iată ce prevede proiectul OUG:
„(…) se majorează cu 10%, față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, în două tranșe, respectiv cu 5% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, începând cu luna iunie 2024, și cu 5% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, începând cu luna septembrie 2024” nivelul salariului de bază pentru personalul cuprins în anexele următoare:
„Anexa nr. III – Familia ocupațională de funcții bugetare „Cultură” unități de cultură
Anexa nr. IV – Familia ocupațională de funcții bugetare „Diplomație” Ministerul Afacerilor Externe
Anexa nr. VI – Familia ocupațională de funcții bugetare „Apărare, Ordine publică și securitate națională”
Anexa nr. VII – Reglementări specifice personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cele aflate în coordonarea Primului-ministru şi cele aflate sub controlul Parlamentului
Anexa V – Capitolul VI – Salarii de bază pentru personalul cu funcții de conducere și de execuție din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului și al oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale.
Art. II – Prin derogare de la prevederile art. 11 alin. (4) și art.16 alin. (21 ) din Legeacadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” din aparatul de specialitate al primarului și din instituţiile şi serviciile publice de interes local corespunzătoare Anexei nr.IX, lit.C, pozițiile 21 – 28, pot beneficia, începând cu luna iunie 2024, de majorarea salariului de bază cu până la 10% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023.”