Ministrul Muncii, Marius Budăi, a publicat joi, a doua zi după întâlnirea tripartită de la Palatul Victoria cu sindicatele și patronatele, proiectul de Hotărâre de Guvern (HG) privind majorarea salariului minim brut la 3.000 de lei/lună, de la 1 ianuarie 2023.

Patronatele au solicitat ca românii cu salariul minim să primească în mână 1.963 de lei, și nu 1.800 de lei, cât vrea Guvernul Ciucă.

Patronatele propun un salariu minim de 3.000 lei brut cu 1.963 lei net – nu 1.800, cât vrea Guvernul

Proiectul de act normativ nu prevede nimic în privința celor 200 de lei care ar urma să fie neimpozitați, așa cum a anunțat marți ministrul Muncii, Marius Budăi.

Budăi: „Ne dorim un salariu minim de la 1 ianuarie; când porneşti un dialog, iei în calcul toate variantele”

Însă, neimpozitarea celor 200 de lei trebuie stipulată într-o Ordonanță de urgență (OUG) de modificare a Codului fiscal, deoarece scutirea de impozit nu se poate face prin HG.

Vor beneficia de creșterea salarială 2.181.134 salariaţi, se arată în proiectul de HG, care va rămâne 10 zile în consultare publică.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând 18,145 lei/oră”, se precizează în proiect.

În prezent, lucrează pe salariul minim brut de 2.550 lei circa 856.830 de salariați, ceea ce reprezintă aproximativ 16,27% din numărul total de 5.265.252 salariați activi.

Download (PDF, Unknown)

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version