Guvernul Ciucă le dă sporuri de până la 50% bugetarilor care lucrează cu fonduri europene, indiferent de numărul de proiecte în care sunt implicați, deși aceștia exact pentru această activitate au fost angajați pe salarii uriașe.
UPDATE. Ciucă le râde în nas românilor: Nu crește sporurile bugetarilor de la fonduri europene, ci le „uniformizează”
Proiectul de Ordonanță de urgență (OUG), inițiat de ministrul Muncii, Marius Budăi, va fi adoptat în ședința de vineri a Executivului.
Iar pentru a se vorbi cât mai puțin în spațiul public despre aceste noi privilegii care le sunt acordate celor angajați special să lucreze la implementarea proiectelor europene, premierul Ciucă și partenerii săi de coaliție din PSD și UDMR au programat pentru aceeași ședință de guvern noua OUG cu prețurile la energie,care va suscita iteres maxim din partea românilor.
Ciolacu: Preț maximal de 1,3 lei/kwh în noua OUG, pentru toți cei care consumă peste 255 kw/lună
Concret, Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice va fi modificată și completată astfel:
„1. La articolul 16, alineatele (1), (8) și (10.5) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„(1) Personalul din instituțiile și/sau autoritățile publice nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și personalul implicat în implementarea Mecanismului de redresare și reziliență prevăzut la art.6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 230/2021, beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat.”
Această majorare se aplică proporțional cu timpul efectiv alocat activităților pentru fiecare proiect.
„(8) Prevederile prezentului articol nu sunt aplicabile personalului care beneficiază de prevederile art.17 alin.(1)-(21) și demnitarilor, cu excepția funcțiilor de președinte/vicepreședinte al consiliului județean și primar/ viceprimar.”
(10.5) Condițiile de înființare a posturilor în afara organigramei potrivit alin. (10) și criteriile pe baza cărora se stabilește procentul de majorare salarială pentru persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile, precum și în implementarea Mecanismului de redresare și reziliență se realizează pe baza unui regulament-cadru elaborat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.”
2. La articolul 17, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„(1) Personalul prevăzut la art. 1 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare, precum și personalul din structurile cu rol de organisme intermediare pentru programele operaționale, pe durata desfășurării activității în
acest domeniu beneficiază de majorarea salariului de bază, soldei de funcție/salariului de funcție, indemnizației de încadrare cu până la 50%.
(2) Personalul din cadrul Direcției pentru Coordonarea Agențiilor de Plăți, prevăzut la art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor
Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015, cu modificările ulterioare, personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență, precum și personalul prevăzut la
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu modificările și completările ulterioare, pe durata desfășurării activității în acest domeniu, beneficiază de majorarea salariului de bază, soldei de funcție/salariului de funcție, indemnizației de încadrare cu până la 50%, în limita alocării bugetare.
3. La articolul 17, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin.(21), cu următorul cuprins:
„(21) Personalul prevăzut la art. 4 alin.(1) și art.5 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2020 beneficiază de majorarea salariului de bază, soldei de funcție/salariului de funcție, indemnizației de încadrare cu până la 50%”.
4. – La articolul 17, alineatele (3) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„(3) Majorarea prevăzută la alin. (1), (2) și (21) se acordă în baza criteriilor stabilite prin hotărâre a Guvernului inițiată de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
(5) Majorarea salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare prevăzută la alin. (1), (2) și (21) se acordă numai în perioada cât persoana îşi desfăşoară activitatea în condiţiile prevăzute la alin.(1), (2) şi (21).
5. La articolul 17, după alineatul (5), se introduc două noi alineate, alin.(6) și (7), cu următorul cuprins:
(6) Majorarea prevăzută la alin.(21), cumulată cu majorările prevăzute la alin.(1) și (2), după caz, nu poate depăși procentul maxim de 50% din salariul de bază, soldade funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare.”.
„(7) Personalul Corpului controlorilor delegați din cadrul Ministerului Finanțelor, care derulează activități, în baza fișelor de post, constând în asigurarea conformității reglementărilor legale în domeniul controlului financiar preventiv, precum și exercitarea controlului financiar preventiv delegat la ordonatorii de credite care gestionează fonduri europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, beneficiază de majorarea salariului de bază cu până la 25%, în raport cu timpul efectiv alocat activităților în acest domeniu, în baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului finanțelor, pe perioada desfășurării acestor
activități.”.