Liviu Dragnea asigură că PSD nu ia în calcul suspendarea președintelui Klaus Iohannis în caz că nu o va revoca din funcție pe Laura Codruța Kovesi de la șefia Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

“Categoric nu luăm în calcul suspendarea preşedintelui. Orice discuţie pe această temă în care este implicat PSD este falsă”, a declarat Dragnea luni, la Palatul Parlamentului.

Totodată, liderul a arătat că dacă Iohannis va respinge solicitarea ministrului Justiției Tudorel toader, “PSD nu va ataca la Curtea Constituțională o astfel de decizie”. 

Pe de altă parte, el a arătat că nu este de acord cu afirmaţia preşedintelui Klaus Iohannis potrivit căreia începerea procedurii de revocare a şefei DNA este o oportunitate politică.

“Cred că preşedintele a făcut o afirmaţie greşită. Nu pot fi de acord cu politizarea acestei proceduri. Ori a vrut să spună altceva, ori nu, dar nu sunt de acord cu această afirmaţie. Nu putem vorbi de oportunitate politică. Se vorbeşte de independenţa Justiţiei şi de neimplicarea politicului în Justiţie. Atunci, cum putem vorbi de oportunitate politică aici? PSD şi eu ca preşedinte am stat deoparte în toată această perioadă în legătură cu acest subiect şi aşa vom face în continuare”, a menţionat el. 

Preşedintele PSD a adăugat că argumentele ministrului Justiţiei cu privire la revocarea lui Kovesi trebuie să fie analizate de Administraţia Prezidenţială şi de preşedinte, “care îşi va exprima un punct de vedere mai devreme sau mai târziu”.

Liviu Dragnea, a declarat luni că nu îşi asumă nici el, nici partidul decizia luată de ministrul Justiţiei în legătură cu revocarea şefei DNA.

“Nu trebuie să îmi asum eu şi nici PSD nu îşi asumă asta, aici nu e vorba de asumare. Este o procedură instituţională foarte clar definită în lege, (…) nu are ce să caute PSD aici şi nici nu vrea să se implice”, a spus Dragnea

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version