După vaccinarea a doar 1 milion și un pic de români, premierul Florin Cîțu vrea să se treacă deja la etapa a III-a, când pot fi imunizați și cei care nu sunt din categoria persoane vulnerabile (în care intră și bolnavii cronic).
Aceasta, deși în România există 5 milioane de pensionari și, cu siguranță, nu au reușit să se programeze și să se vaccineze toți bolnavii cronic.
„În această lună vom începe şi etapa a III-a de vaccinare. Am anunţat deja că vom primi 2,6 milioane de doze de vaccinuri doar în luna martie. Țineţi minte că, iniţial, aveam toate vaccinurile până la finalul lunii martie, ar fi trebuit să fie doar 2,4 milioane, deci avem mai multe vaccinuri decât anticipasem. Este important să continuăm această campanie de vaccinare. Le-am cerut şi colonelului Gheorghiţă, şi ministrului Sănătăţii, să pregătească şi, dacă se poate, să înceapă mai devreme această campanie de vaccinare, etapa a III-a, ca să dăm drumul tuturor românilor să se vaccineze. Eu zic că, dacă mergem în acest ritm, s-ar putea să ajungem mai devreme la acea ţintă de 10,4 milioane (de români vaccinaţi – n.r.), poate chiar în vară, dar depinde doar de noi să mergem să ne vaccinăm”, a declarat Cîţu luni, la Parlament, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.
Întrebat dacă etapa a III-a de vaccinare va începe înainte de 15 martie, data avansată iniţial, premierul a explicat: „Am cerut ca zonele, cel puţin zonele cum sunt Timişoara, Iaşi sau zonele care sunt carantinate sau în zone unde avem cazuri şi sunt locuri libere, să se permită, măcar în aceste zone, şi altor persoane. Dacă la Timişoara sunt 20.000 de locuri libere şi cei care sunt în etapa I şi etapa a II-a nu vor să se vaccineze, atunci să permitem celor din etapa a III-a să se vaccineze. Este o nebunie să laşi locuri libere când sunt români care vor să se vaccineze”.
Referitor la datele făcute publice de MS, pentru prima dată de la începutul pandemiei, privind numărul de teste efectuate, Cîţu a spus că trimite corpul de control al premierului, să verifice dacă MS a respectat legea.
Cîțu trimite Corpul de control la MS, care a publicat nr. de teste. Voiculescu: „Nu există date secrete”
Cîțu dă liber, în Etapa a II-a, „specialilor” din SRI, SIE, SPP și STS să-și facă centre proprii de vaccinare
Bolnavii cronic cu vârste de peste 55 de ani și pensionarii programați pe platforma „românilor de rând” au fost amânați cu două săptămâni, de la începutul lui februarie.
Vaccin pentru pensionarii și bolnavii cronic, abia de la 1 martie
De la 1 martie va reîncepe vaccinarea bolnavii cronic și pensionari, după ce se va da drumul la programările pe platformă începând din 27 februarie.
Programări date din nou peste cap: 100.000 de vaccinări amânate, inclusiv pentru bolnavii cronici
După blocajul înregistrat din cauza lipsei de vaccin, campania de imunizare a reînceput în urmă cu o 10 zile, însă numai pentru circa 200.000 de persoane cu vârste între 18-55 de ani, care au putut primi prima doză de vaccin AstraZeneca, urmând ca numărul lor să crească la 500.000, în funcție de dozele care vor ajunge în România.
Vaccinarea anti-COVID reîncepe doar cu doze AstraZeneca. Gheorghiță: „Alte locuri nu sunt disponibile”
Amintim că, pe 30 ianuarie, la o zi după ce col. Gheorghiță a amânat de la vaccinare 66.000 de bolnavi cronici deja programați, ministrul Sănătății l-a convins pe premierul Cîțu – sub comanda căruia se desfășoară campania de imunizare – să-i scoată pe „esențiali” din fața celor care au viața pusă în pericol fără vaccin.
Vlad Voiculescu: Schimbăm strategia de vaccinare. Vârstnicii, bolnavii cronici și cei cu handicap, prioritari
Ministrul Sănătății declara, la acea dată: „Am verificat din nou statisticile recente și 85% din decese sunt la persoane de peste 65 de ani. 95,1% din decese sunt la persoane care aveau deja boli cronice. Avem acceptul premierului ca în perioada următoare, în luna februarie, pentru toate locurile noi din platforma de vaccinare eligibili să fie doar vârstnici, cei cu boli cronice, cei cu handicap”.
Așadar, decizia privind prioritatea maximă a bolnavilor cronic și pensionarilor este valabilă doar până la 1 martie, dată la care se revine la categoriile stabilite printr-o Hotărâre de Guvern care a adăugat angajații din serviciile secrete n categoriile de „speciali”.
Pe 27 ianuarie, la Guvernul Cîțu a adoptat HG nr. 12, în care a introdus noi categorii de persoane în Etapa a II-a de vaccinare dedicată inițial pensionarilor și bolnavii cronici – deși aceștia nu reușeau să se programeze, deoarece nu existau locuri libere pe platforna națională.
Românii vulnerabili nu reușesc să se programeze la vaccinare, dar sunt năpădiți de noile categorii incluse de Guvern
Potrivit noii HG 12/2021, Guvernul Cîțu a extins numărul categoriilor, astfel:
Etapa a II-a de vaccinare
Populația cu grad ridicat de risc
b) Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate;
Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale:
d) Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;
e) Personalul din sectorul economic vital:
– Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);
– Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
– Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;
– Unități de producție, transport și distribuție gaze;
– Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
– Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
– Transport de persoane și mărfuri;
– Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;
– Comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);
f) Personalul din unitățile de învățământ și creșe;
h) Personalul cultelor religioase;
i) Personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);
j) Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.