Liviu Dragnea i-a propus Ecaterinei Andronescui funcția de ministru al Educației în Guvernul Dăncilă, dar ea a refuzat: “Nu sunt genul” .

Ecaterina Andronescu, autoarea scrisorii în care îi cere condamnatului penal Liviu Dragnea să facă un pas înapoi de la conducerea PSD, a fost redusă la tăcere de către acesta chiar cu o zi înainte de ședința CEx de sâmbătă, ce are loc la Neptun.

“Instinctul meu îmi spune că nu vor fi discuții furunoase”, a declarat sâmbătă dimineață Ecaterina Andronescu, într-o intervenție telefonică la Realitatea TV.

“Să știți că nu a fost o atmosferă așa de tensionată cum ați spus dvs”, a arătat ea, precizând că “ne-am revăzut după vacanță” – liderii PSD.

Despre scrisoarea transmisă lui Dragnea: “Colegii nu să ia aminte, dar să ia în considerare. Mi se pare că, deși sunt lucruri pe care guvernarea le-a făcut, mi se pare că sunt mulți oameni în stradă. Așa că haideți să facem ceva ca să nu mai fie”.

Întrebată de jurnalista Ionela Arcanu dacă se așteaptă la sancțiuni, fostul ministru al Educației a spus: “Acuma, să vă spun drept, nu mă aștept să fiu sancționată, este vorba despre munca mea din acești bani, dar mă aștept să fie luată în considerare scrisoarea mea”.

Despre amnistie: “Din punctul meu de vedere, acest subiect nu ar trebui să fie abordat – nu numai în dezbaterea de azi, ci în efectivitatea lui – , pentru că PSD ar pierde și mai mult”.

Întrebată dacă este mai împăciuitoare: “Nu, de felul meu sunt un om echilibrat, dar scrisoarea a fost de bun-simț.

Despre funcția propusă de Dragnea: “Nu, nu, nu sunt genul”.

Dacă Dăncilă să facă un pas în spate: “Eu nu am scris să facă un poas în spate Viorica Dăncilă, ci Guvernul să fie mai performant”.

“Cred că mai presus de Liviu Dragnea și de fiecare dintre noi trebuie să așezăm mai întâi țara și apoi PSD-ul”, a conchis Ecaterina Andronescu.
author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version