Aflată în pericol de a fi reţinută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Elena Udrea s-a prezentat, vineri dimineaţa, la sediul DNA din Bucureşti.

udrea

Udrea a fost citată pentru a da explicaţii în legătură cu dosarul în care este acuzată că a luat şpăgi de milioane de euro. S-a ajuns la această soluţie, după ce deputaţii au votat pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale şi pentru eventuala reţinere a Elenei Udrea.

La intrarea în sediul DNA, fostul ministru al DNA a încercat să facă haz de necaz susţinând că “nu ştiu dacă se mai practică cătuşele”. De asemenea, Udrea i-a avertizat pe oamenii legii că “cătuşele sunt ilegale. Să ştiţi că sunt ilegale. Aşa scrie în lege. Este ilegal să pui cătuşe. Doar dacă am de gând să fug sau să mă bat cu procurorii”.

În plus, Udrea a afirmat că o eventuală reţinere a sa ar fi doar un exerciţiu de imagine al celor de la DNA.

După ce a stat de vorbă cu procurorii, fostul ministru al Dezvoltării a anunţat că a decis să-l recuze pe procurorul de caz.

Motivul este unul cât se poate de simplu: “Eu am depus deja două sesizări la CSM în legătură cu modul în care se derulează ancheta în cazul meu. Nu am încredere în corectitudinea şi imparţialitatea procurorului, aşa că am cerut recuzarea lui”.

Vineri dimineaţa, înainte de a ajunge la DNA, Elena Udrea a trecut şi pe la secţia de poliţie de care aparţine pentru a da cu subsemnatul ca măsură de control în dosarul Bute, dosar în care se află sub control judiciar şi este acuzată, de asemenea, de comiterea mai multor infracţiuni.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version