Elena Udrea, fostul ministru al Dezvoltării, află miercuri dacă va fi arestată pentru a treia oară în opt luni.
Acuzată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de comiterea mai multor infracţiuni, Udrea află miercuri dacă membrii Camerei Deputaţilor încuviinţează începerea urmăririi penale, reţinerea fostului ministru al Dezvoltării şi arestarea Elenei Udrea.
Udrea a avut posibilitatea de a-şi expune punctul de vedere în faţa membrilor Camerei Deputaţilor în legătură cu noul dosar în care este acuzată inclusiv de încasarea unor şpăgi de milioane de dolari.
Şi se poate spune că discursul fostului ministru al Dezvoltării a avut accente tulburătoare:
“Sunt a treia oară în opt luni în faţa dumneavoastră, care sunteţi chemaţi să votaţi arestarea mea preventivă. Cred că putem să introducem arestarea Elenei Udrea ca procedură obişnuită. Trebuie să recunoaşteţi că este un parcurs stupefiant şi pentru cei mai mari susţinători ai justiţiei din această ţară. Vin a treia oară să spun de la tribuna celui mai înalt for al democraţiei ce se întâmplă în România, nu cu Elena Udrea. Cred că nu mai aveţi nicio îndoială că ce am spus a fost şi este adevărat. Este o luptă pentru preluarea puterii, o luptă organizată şi pregătită din al doilea mandat al lui Traian Băsescu”, a fost mesajul transmis de Elena Udrea.
Fostul ministru al Dezvoltării se întreabă “ce stat de drept este acela în care un om, fie el şi parlamentar, este arestat preventiv fără să fie întrebat nimic?” şi anunţă că “am auzit că abuzul de putere merită dacă asta înseamnă arestarea unor politicieni. Să nu uităm ce s-a întâmplat înainte de 89, când lumea trăia cu frica de securitate şi care a slăbit fibra acelui popor. E nevoie ca toţi cei care greşesc să plătească, ca aceia care conduc România să fie corecţi, să fie un exemplu pentru societate, să combatem fenomenul corupţiei, dar toate trebuie făcute în spiritul statului de drept şi să nu stricăm nevoia reală de justiţie prin răfuieli între puterile statului”.