Imediat după ce deputaţii au votat pentru începerea urmăririi penale şi reţinerea sa, Elena Udrea a ieşit la atac.

udrea

Fostul ministru al Dezvoltării şi-a ameninţat voalat foştii colegi din Partidul Democrat Liberal susţinând că “dacă mă apuc eu să fac denunţuri, pe unii din PDL i-ar aştepta ani grei de închisoare”.

Totuşi, Elena Udrea a dat asigurări că “atâta vreme cât mai am minţile la mine, nu o să mă apuc să fac denunţuri”. Asta deşi Udrea riscă să ajungă pentru a treia oară în Arestul Central al Poliţiei Capitalei, oamenii legii având ocazia să o reţină măcar pentru 24 de ore după votul de miercuri din Camera Deputaţilor.

Într-o intervenţie avută la România TV, Elena Udrea a ţinut să precizeze că “eu mă mir despre unii colegi de la PDL care votau azi (n.r. – miercuri) şi despre care dacă mă apuc să scriu denunţuri, i-ar aştepta mulţi ani de puşcărie. Eu mă întreb dacă ei dorm liniştiţi noaptea, pentru că şi eu am o memorie şi-mi aduc aminte lucruri. Ipocrizia este maximă. Atunci când vorbim de finanţarea partidelor, ar trebui să fim oneşti, toate partidele s-au finanţat la fel”.

“Partidele se finanţează cu bani negri de 26 de ani”

Fostul ministru al Dezvoltării susţine că “partidele se finanţează cu bani negri de 26 de ani” şi afirmă că “dacă vă prefaceţi că nu ştiţi ce spun eu, că partidele se finanţează cu bani negri de 26 de ani, că firmele sau persoanele fizice vin şi aduc bani la partide şi nu vor să apară între donatorii partidelor, înseamnă că perpetuăm o atitudine care nu foloseşte la nimic. Mare parte din bani ajung în presă, să ştiţi. De foarte multe ori, banii ajung în presă într-o formă ilegală, în sensul că nu se înregistrează. Nu trebuie să vă zic eu. Sunt declaraţii în dosare celebre că parte din banii obţinuţi din contracte cu statul au ajuns şi în campania din 2009”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version