Traian Băsescu nu respinge o candidatură pentru fotoliul de primar al Bucureştilor, sporind spaima adversarilor politici care au luat  încă de anul trecut în calcul acest pericol.

basescu 7

Dacă la Naşul TV Traian Băsescu anunţa acum două săptămâni că lasă această decizie pentru ultima zi a înscrierii candidaturilor, aseară la B1TV el a arătat că încă se gândeşte dacă o candidatură a sa nu ar crea o contradicție cu faptul că promovează Mişcarea Populară (MP) ca pe un partid nou.

“Nu există încă o decizie luată în acest sens. Nici a mea, nici a partidului (…) Vă pot spune unde este cea mai mare reținere pe care eu o am: discutăm de crearea unui partid nou, cu oameni mai noi, nu neapărat născuți acum, chiar dacă unii au 60 de ani – de exemplu, avem un doctor la Reşiţa (…). Adică niște fețe mai noi, chiar dacă nu cu experiență zero – că politica înseamnă și experiență de viață, nu numai tinerețe. Deci, în condițiile în care vorbim de un partid nou, mă întreb cât de contradictorie ar fi prezența mea într-o competiție electorală”, a declarat Traian Băsescu.

Dacă aceasta este însă marea lui reţinere, Băsescu este ca şi înscris în cursă – având în vedere că el este, de fapt, locomotiva partidului MP – cum, de altfel, a fost şi pentru PDL.

Amintiri din primărie

El a amintit că a fost edil-șef al Bucureștilor 4 ani şi 6 luni (ales de două ori, în iunie 2000 şi iunie 2004, numai că din al doilea mandat a stat numai 6 luni, deoarece a candidat la Preşedinţie în noiembrie 2004 şi a câştigat – n.r.) şi insistă că marea problemă a Capitalei este “împărțirea bugetului în 7” – Primăria Generală şi cele 6 primării de sector.

Preşedintele MP a reamintit că atunci când a venit primar în anul 2000 “Bucureştiul era un bazar plin de chioşcuri – 47.00 de chioşcuri unde se vindea numai marfă de contrabandă – sau cel puţin 90% – şi se distrusese reţeaua plătitoare de taxe a Bucureştiului”.

“Am contorizat 470 de scări de bloc – fiecare plăteşte acum cât consumă – şi am modernizat punctele termice”, a continuat el, arătând că “o chestiune fundamentală pentru Bucureşti este legată de încălzire şi strategic s-a greşit foarte  mult prin abandonarea (de către succesorii săi – n.r.) a modernizării sistemului de conducte de termoficare”. Această investiţie ar fi trebuit să fie realizată în continuarea contorizării scărilor de bloc şi a modernizării punctelor termice, spune Băsescu, pentru că RADET suportă acum toate pierderile de pe conducte, care sunt vechi şi suportă avarii peste avarii.

“Am făcut celebra linie de metrou uşor 41, parcurile – nu aveai curaj să intri în ele – plus sistemul de iluminat”, a adăugat el la realizările din timpul mandatului de primar general. Băsescu a criticat presa care a comentat negativ, în ultimele zile, faptul că municipalitatea cheltuieşte sume mari pe iluminatul public, invitând jurnaliştii să meargă în cartierele mărginaşe  să vadă cum stau cu iluminatul.

“Nu mai vorbesc de Pasajul Basarab, care a fost început de mine, chiar dacă nu s-a terminat în mandatul meu”, a ţinut el să precizeze.

7 primari, 7 bugete

Întrebat de moderator ce planuri ar avea pentru Bucureşti dacă ar candida, Băsescu a spus: “Cangrena Bucureștiului o reprezintă cele 7 bugete pe care le are Capitala, un buget al Primăriei Capitalei și alte șase la sectoare. Bugetul sectoarelor depăşeşte bugetul Capitalei; or, să dai jumătate din bani sectoarelor, când în București este nevoie de zeci de pasaje subterane și parcări, investiții care necesită fonduri importante, cu ce să-i faci, ca Primărie Generală, dacă jumătate din buget este hăcuit de sectoare?!?”.

“Marea problemă a Capitalei este o ticăloșie făcută de Adrian Năstase – neînțelegând că un oraș este mai important decât bătălia cu mine -, când a dat o Ordonanță de urgență prin care bugetul Primăriei Capitalei se disipa în 7 bugete (…). În condițiile în care Capitala are de asigurat serviciile vitale ale Bucureștiului – încălzire, apă, transport, repararea magistralelor rutiere principale, spitalele -, să muți la sectoare 50% din bugetul Primăriei Capitalei este o crimă. Primarii de sector, sigur, de asta au bani de panseluțe”, a adăugat Băsescu.

2,7 miliarde lei pe panseluţe în 7 ani

Un raport de audit al Curţii de Conturi arată că primarii bucureşteni din două mandate – câte 6 de sector şi 2 generali (Videanu şi Oprescu) au cheltuit în perioada 2007 – 2014 peste 2,7 miliarde de lei pe flori, mobilier stradal şi locuri de joacă.

Acesta este un atu pentru Băsescu în campanie, iar bucureştenii nu prea văd nimic concret din miliardul de euro pe care îl cheltuieşte anual Primăria Capitalei, în afară de miliardul “hăcuit” de sectoare.

CGMB stăpân

În opinia sa, toate aceste bugete ar trebui unificate la Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) – deşi are o experienţă dură din perioada cât a fost primar general, când a avut un consiliu ostil, majoritar PSD, care l-a împiedicat să facă inclusiv Pasajul Basarab.

“Vă pot spune că a fost unul din obiectivele mele și când eram președinte (unificarea bugetului la CGMB) și nu am reușit din cauza a doi primari de sector pe care-i avea PDL-ul, îi avea pe Negoiță (Liviu Negoiță – n.r.) la 3 (SEctorul 3) și pe Poteraș la 6 (Cristian Poteraş, acum în închisoare, fiind condamnat în 22 mai 2015 la la 8 ani de detenţie pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, deoarece a eliberat ilegal 6 titluri de proprietate asupra unor terenuri cu situaţie juridică incertă – n.r)”.

“Ei doi s-au opus iar Emil (Emil Boc, premier în perioada 2009 – 2012, n.r.) a fost mai slab decât trebuia să fie. În mod normal, bugetele de sectoare trebuie date de Consiliul General. Consiliul General spune: din atribuțiunile mele ca primărie mare a Capitalei am de făcut asta iar voi – care aveți și voi de făcut parcuri de sector  – că parcurile mari, Herăstrău, Cişmigiu, Carol sunt la Primăria Capitalei (…), aveți părculeţe, aveţi de îngrijit curtea școlii – tu, Primăria sectorului 2 ai buget atât, votat de Consiliul General, tu ai atât (…) iar restul trebuie concentrat pe ce e de făcut în București”, a explicat Traian Băsescu.

Credite pentru investiţii

“Primăria Capitalei are resurse majore să ia credite: poate lua un credit de o jumătate de miliard de euro pentru lucrări. Are resursă să ia credite, cum a făcut la pasaj (Basarab – n.r). Cu un credit de la BEI au fost modernizate circa 140 de şcoli”, a mai spus el.

Dacă însă va câştiga şefia Capitalei şi va avea un CGMB alcătuit în majoritate de PSD, este greu de crezut că va reuşi să-şi ducă la bun sfârşit toate planurile.

CGMB este Parlamentul Bucureştilor iar fără votul lui, Executivul Primăriei nu poate pune în practică marile investiţii. Hotărârile ce ţin de patrimoniul Bucureştilor trebuie votate cu două treimi din numărul consilierilor generali. Or, din 55 de consilieri, este greu de o bţinut o majoritate fără alianţă. Dar dacă îşi pune aceste probleme, Traian Băsescu ia cu siguranţă în calcul o nouă candidatură la Primăria Capitalei. În primul rând are de plătit o poliţă PSD de pe vremea când a fost primar general iar în al doilea rând, n-are contracandidaţi – Buşoi sau Săftoiu şi Firea fiind “morţi”, în opinia sa.

Două tururi pentru primari şi 300 de parlamentari

Referitor la scandalul cu cele două tururi de scrutin pentru primari, Traian Băsescu nu consideră că premierului Cioloş i-a fost teamă să-şi asume responsabilitatea pe modificarea legii electorale, ci “cred că Cioloş a fost corect: aţi votat împreună această lege în Parlament, acum vreţi să o modificaţi din diverse motive. Faceţi un proiect şi treceţi-l prin Parlament”. “Dar cu o majoritate PSD, UNPR şi ALDE existentă în prezent, cu ce majoritate să treci legea?”, a spus el.

Băsescu a amintit că în Parlament sunt depuse două proiecte de modificare a legii electorale – al MP şi al PNL – iar proiectul MP “a fost şi soluţia pe care am dat-o la negocieri”, a spus el, apreciind faptul că premierul a acceptat Mişcarea Populară la negocieri deşi aceasta nu are grup, ci doar 10 parlamentari.

Fostul preşedinte spune că premierul Cioloş avea 3 soluţii: o Ordonanţă de urgenţă – proiect greşit, pentru că ar fi accentuat disputele cu Parlamentul -, lege depusă de PNL în Parlament – însă majoritatea PSD-UNPR-ALDE-UDMR ar respinge-o imediat.

Asumarea răspunderii, câştigătoare

Băsescu este de părere că “o lege pe care ţi-ai asumat răspunderea (Guvernul Cioloş – n.r.), desigur, poate fi respinsă de preşedinte şi, retrimisă în Parlament, intră la dezbatere apoi cu tot ce vrei” şi mai poate fi atacată la Curtea Constituţională – încă o procedură democratică.

“Însă eu am susţinut că dacă se adoptă această soluţie – prin lege asumată în Parlament -, trebuie să fie una majoră de reformare a sistemului politic – 2 tururi la primari, 2 tururi la preşedinţii de consilii judeţene şi 300 de parlamentari. (…) Desigur, Guvernul Cioloş ar fi intrat în conflict cu Parlamentul, dar ar fi fost vai de pielea parlamentarilor dacă ar fi vrut să-l dea jos pe Cioloş”, şi-a exprimat neîncrederea Băsescu că aceştia ar fi îndrăznit să facă acest lucru.

Localele schimbă centrul de greutate în PNL

“Categoric, PSD va fi marele câştigător la un singur tur – deoarece primarii în funcţie au prima şansă, dar eu suspectez că marea bătălie a PNL este cu PDL din interior, pentru că îl are pe Boc la Cluj, pe Hava la Alba, pe Scripcaru la Braşov, pe Falcă la Arad, pe Florea la Târgu Mureş. PDL riscă să dobândească mult mai multă greutate specifică. Se schimbă centrul de greutate politică: acum, Gorghiu vorbeşte prima şi Blaga după ea. Mă tem că după locale o să vorbească Blaga primul”, a spus Băsescu.

Traian Băsescu n-a fost întrebat de moderator dacă el va fi avantajat la alegeri de un singur tur. Evident, bătălia nu s-ar mai duce pentru 50% plus 1 din voturi, astfel că victoriosul din primul tur poate obţine şi 25% dacă restul voturilor se vor disipa între candidaţi mulţi şi neînsemnaţi. Iar cu un Buşoi sau Săftoiu din partea PNL şi o Firea din partea PSD, Băsescu va avea nişte adversari ca şi când aceste partide l-ar dori pe el primar general. Oricum, în fostul PDL sunt destui care l-ar vota pe el şi nu pe Buşoi – “mortul” susţinut de Eduard Hellvig, şeful SRI.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version